Baidu este unul dintre jucătorii importanţi de pe piaţa automobilelor care se conduc singure. Până acum, compania a folosit, pentru a-şi testa tehnologia autopilot automobile BMW modificate. Compania va înlocui vehiculele produse de constructorul bavarez cu un model modificat Chery EQ, sută la sută electric.
Modelul Chery EQ are o autonomie de aproximativ 190 de kilometri la o încărcare completă a bateriilor şi costă 9.000 de dolari.
Baidu, companie cunoscută sub numele de „Google din China”, lucrează de câţiva ani la vehicule autonome. Gigantul chinez a deschis recent un centru de dezvoltare în SUA şi plănuieşte să pună propriile maşini fără şofer pe şosele până în 2018.
Între timp, în Singapore pot fi deja comandate taxi-uri fără şofer. După ce au fost testate timp de aproape un an, automobilele autonome ale firmei nuTonomy au primit undă verde pentru a transporta pasageri.
:format(webp):quality(100)/https://www.go4it.ro/wp-content/uploads/media/2/84/2030/15630208/1/baidu-b.png)