Deşi tehnologia permite, maşinile zburătoare vor trebui să mai aştepte. Care e motivul?

Dronele zburătoare sunt de ani buni o realitate, fiind doar o chestiune de timp până ce tehnologia este perfecţionată suficient de mult pentru a permite transportul de pasageri în condiţii de siguranţă deplină.

Tehnologia acumulatorilor a evoluat considerabil, la fel şi restul sistemele de zbor necesare pentru crearea de maşini zburătoare. În mod paradoxal, vehiculele de zbor propulsate de motoare electrice şi complet nepoluante în mod individual nu pot fi introduse la scară largă tocmai din cauza poluării excesive pe care ar genera-o în mod cumulat. Cu un consum de energie semnificativ mai mare raportat la distanţa parcursă, decât maşinile electrice obişnuite, vehiculele electrice zburătoare ar avea nevoie de atât de multă energie electrică pentru încărcarea acumulatorilor încât ar copleşi reţelele de distribuţie şi facilităţile de generare existente, dacă sunt folosite în număr suficient de mare.

În timp ce vehiculul propriu zis este complet nepoluant, multe din facilităţile unde este produsă energia electrică folosesc combustibili fosili, fiind chiar mai poluant să produci energia electrică la distanţă decât să arzi benzină sau motorină în cilindrii unui motor termic. Simpla presupunere că energia ajunsă în acumulatori provine de la parcuri eoliene sau alte surse de energie regenerabilă funcţionează doar atât timp cât necesarul de energie este redus şi coincide cu perioadele de eficienţă optimă ale sistemelor respective (ex. este soare pe cer, bate vântul, a plouat suficient). În restul timpului, necesarul de energie trebuie suplimentat folosind metode neecologice, cum ar fi centrale pe cărbune, hidrocarburi sau combustibil nuclear, fiecare având propriul set de dezavantaje.

Potrivit analizei făcute de cercetători ai Universităţii din Michigan, distanţa minimă pe care un navetist proprietar de vehicul electric ar trebui să o parcurgă pentru ca drumurile sale zilnice să nu aibă un impact prea mare asupra mediului înconjurător este de 35 km per călătorie. Sub această distanţă, consumul de energie atribuit decolării şi găsirea locului de parcare ar rivaliza călătoria în sine.

Capabile să atingă viteze de croazieră de până la 250 km pe oră, maşinile zburătoare sunt mult mai potrivite pentru naveta pe distanţe mai mari, eventual, călătorind cu mai mulţi pasageri la bord. Spre exemplu, o călătorie pe distanţa de 100 km ar consuma cu peste 50% mai puţină energie decât acelaşi drum făcut cu un vehicul terestru bazat pe motor cu combustie internă, respectiv cu 6% mai puţină energie decât ar folosi un vehicul electric.

Neajunsurile eficienţei vehiculelor de zbor electrice ar putea fi rezolvate cu ajutorul serviciilor de taxi aerian, companiile Airbus şi Bell pregătind deja maşini zburătoare care pot transporta mai mulţi pasageri simultan. Dincolo de consumul de energie, printre obstacolele în calea adoptării maşinilor electrice mai sunt şi probleme de legislaţie învechită, poluare fonică produsă de motoarele acestora şi încrederea pasagerilor în a folosi servicii de taxi zburător.