În timp ce atenţia pasionaţilor de tehnologie este atrasă de telefoane şi laptopuri cu ecran pliabil, industria auto se pregăteşte de o revoluţie proprie, vehiculele terestre urmând să fie concurate în anii ce vor urma şi de maşini zburătoare semi-autonome prevăzute cu propulsie electrică.
Unul dintre acestea ar putea fii Lilium Jet, un aparat de zbor gândit pentru echiparea flotelor de taxi aerian. Oferit în variante cu locuri pentru doi pasageri, respectiv cinci pasageri, Lilium Jet nu se aseamănă cu nici un vehicul de zbor convenţional. Controlat în întregime de computer, acesta nu dispune de manşă, cutie de viteze sau elice propulsoare la vedere.
Designul cu relativ puţine componente mobile şi fuzelaj simplificat permite obţinerea unei greutăţi foarte reduse a aparatului de zbor, perechea formată din acumulatori Li-Ion şi propulsoare electrice cu eficienţă ridicată permiţând obţinerea unei autonomii de zbor de până la 300 de km. Totodată, viteza maximă în deplasare de 300 km pe oră depăşeşte cu mult viteza legală ce poate fi atinsă cu un vehicul terestru.
La fel ca toate vehiculele electrice, Lilium Jet are emisii zero de CO2 în timpul deplasării şi are un cost per kilometru mult inferior unui vehicul cu motor termic (ex. elicopter).
Lilium Jet îşi răsfaţă pasagerii cu vedere panoramică şi uşi tip aripă care uşurează accesul în vehicul. Pilotarea se poate face în mod complet automat, introducând destinaţia dorită în computerul de zbor, dar şi semi-manual, prin comenzi adaptate de către computer. În acest fel, nu este nevoie ca pasagerul aflat la bord să aibă cunoştinţe de pilotaj.