Deşi este cunoscut europenilor mai ales pentru oferta de telefoane mobile şi tablete cu Android, Xiaomi nu este cu nimic mai prejos decât Samsung şi alte corporaţii cu acoperire globală, portofoliul său incluzând produse dintre cele mai diverse, începând cu gadgeturi smart şi electrocasnice, până la biciclete şi moped-uri cu propulsie electrică.
Adresate în primul rând pieţelor asiatice, unde mopedurile uşoare şi practice în trafic aglomerat sunt la mare căutare, Xiaomi A1 şi A1 Pro sunt capabile să atingă viteze de 60 km/h, respectiv 70 km/h. Recomandate pentru naveta zilnică spre serviciu şi mersul la cumpărături, cele două sunt diferenţiate mai ales prin capacitatea acumulatorului: 7.68kWh vs 9.6kWh.
Fiind un producător consacrat de smartphone-uri şi tablete, Xiaomi trebuia să încorporeze si funcţionalitatea gadgeturilor smart pe noile sale scutere electrice. Spre exemplu, panoul de instrumente ia forma unui computer de bord cu afişaj color, surprinzător de avansat. Printre funcţiile oferite se număr cea de navigare GPS, complet cu hărţi şi opţiune de căutare a rutelor. Există şi o cameră Full HD cu unghi larg, utilă pentru înregistrarea călătoriilor şi soluţionarea eventualelor accidente de circulaţie prin furnizarea de dovezi video. Filmările sunt stocate fine în memoria internă, sau pe card microSD.
Echipate şi cu pedale, mopedurile cu greutate de aproximativ 50Kg oferă garanţia că nu vei rămâne pe marginea drumului în eventualitatea calculării greşite a autonomiei bateriei, dar nu inspiră prea multă încredere în privinţa unui drum mai lung folosind exclusiv pedalarea manuală.
Vestea bună este că roţile de 16 inch acomodează un butuc destul de mare, sugerând o putere a motorului de cel puţin 750W. Asta se traduce în accelerări rapide de la semafor şi fără sacrificii prea mari la partea de autonomie, atât timp cât viteza maximă este limitată electronic.
Alimentarea este asigurată folosind acumulatori Li-Ion de 48V, nu foarte costisitori şi în general suficient de puternici. Modelul A1 Pro de 70 km este puţin mai voluminos decât a echiparea standard A1 de 60 km, cadrul fiind proiectat să acomodeze un acumulator mai mare. Vestea bună este că ambele modele suportă extragerea rapidă a acumulatorului în greutate de câteva kg, în idea încărcării comode la serviciu sau acasă.
Un aspect important de care trebuie ţinut seama, Xiaomi a proiectat noile moped-uri electrice cu gândul la consumatorii asiatici, în general mai scunzi şi cu mai puţine kilograme în plus decât cei europeni. Astfel că înainte de lua o decizie este recomandabil să verificaţi dimensiunile afişate în fişa tehnică şi greutatea maximă admisă.
Lansate, deocamdată, doar pentru pieţele asiatice, moped-urile Xiaomi A1 şi A1 Pro pot fi comandate la preţuri începând cu 420 şi 566 dolari din oferta magazinelor cu livrare din Chima, la care se adaugă costurile de livrare şi taxe de import. În variantă ceva mai bine echipată, preţul unui moped Xiaomi A1 Pro poate urca la peste 650 de dolari, însă funcţionalitatea obţinută ar putea să merite costul suplimentar. Vestea bună este că investiţia poate fi recuperată renunţând la maşina personală sau abonamentul lunar pentru mijloacele de transport în comun, costul electricităţii necesare pentru naveta de zi cu zi fiind absolut neglijabil.