Samsung, brand cunoscut în special pentru produsele dezvoltate de compania de electronice Samsung Electronics, este unul dintre cele mai mari conglomerate industriale din lume, cu venituri anuale de peste 300 miliarde de dolari şi peste 489.000 de angajaţi la sfârşitul lui 2014.
Gigantul fondat în 1938 de Lee Byung-chul reprezintă astăzi 17% din PIB-ul statului Coreea de Sud, fiind cel mai mare conglomerat din statul asiatic după dezintegrarea Hyundai.
Iată o listă cu principalele cifre şi momente importante din istoria Samsung:
– Samsung înseamnă „Trei Stele”.
– Compania distribuia, în primii ani, legume şi tăiţei.
– Primul dispozitiv electronic lansat de Samsung a fost televizorul cu ecran de 12 inci B&W în 1970.
– În 1983 a fost lansat primul computer personal Samsung.
– Primul telefon mobil Samsung a fost prezentat în 1985.
– Samsung a cheltuit 14 miliarde de dolari pentru publicitate şi marketing în 2013.
– În 2015, Samsung Electronics a livrat 325 milioane de smartphone-uri, fiind lider global cu o cotă de piaţă de 22,4%. Prin comparaţie, Apple a livrat 231,5 milioane de telefoane inteligente (16,4%).
– Tot în 2015 compania a cheltuit 14,1 miliarde de dolari pentru cercetare şi dezvoltare de produse. Apple a cheltuit în acelaşi scop 6 miliarde de dolari, iar Google 9,8 miliarde de dolari.
– Compania a încheiat anul trecut cu o cotă de piaţă de 95,8% pe segmentul de ecrane AMOLED.
– Samsung a fost în 2015 lider global pe piaţa de televizoare pentru al zecelea an consecutiv.
– Conglomeratul Samsung include 80 de companii, dintre care unele activează în industrie, construcţii, aeronautică şi tehnică militară.
– Gigantul asiatic donează în fiecare an 100 milioane de dolari unui spital non-profit pe care îl deţine. Acesta are 1.200 de medici.
Pentru mai multe informaţii despre Samsung, vedeţi infograficul de mai jos (clic pentru dimensiunea completă):