Departamentul Comerţului din SUA a pornit luna trecută un program de licenţiere pentru companiile americane care doreau să colaboreze cu Huawei, în ciuda includerii companiei pe Entity List. În timp ce interesul s-a dovedit a fi mare din partea producătorilor de hardware şi software din America, autorităţile nu au acordat încă nicio licenţă în acest scop. Se pare că acesta ar putea fi motivul pentru care Google a confirmat ieri că nu va putea furniza aplicaţiile şi serviciile sale pentru seria Huawei Mate 30.
Nu este clar de ce dintre cele 130 de companii care au aplicat pentru licenţe pentru a putea face afaceri cu Huawei, niciuna nu a primit o licenţă sau un răspuns oficial. Iniţial, regulamentul pentru aceste licenţe spunea că vor fi aprobate doar companiile care vând produse care nu pun în pericol securitatea naţională a SUA în cazul în care ajung pe mâinile celor de la Huawei. Însuşi Donald Trump, cel care se află în spatele acestei situaţii, care a ordonat includerea Huawei pe Entity List, a spus în cadrul summit-ului G20 că va lăsa companiile americane să vândă produse către producătorul chinez.
În ciuda problemelor pe care le are, Huawei nu pare să dea înapoi. Compania nu a oferit declaraţii care să sugereze că va amâna sau anula următoarele sale smartphone-uri de top, în ciuda faptului că cel mai probabil şi Google era una dintre companiile care dorea să colaboreze în continuare sub licenţa Departamentului Comerţului. Seria Huawei Mate 30 ar putea fi prezentată oficial la sfârşitul lunii septembrie, după care ar putea fi lansată cândva în cursul lunii octombrie, cu sau fără aplicaţiile şi serviciile de la Google.
De asemenea, compania va avea probleme în dezvoltarea de smartphone-uri şi laptop-uri şi din alte motive. Anumite modele din portofoliul său sunt bazate pe chipset-uri de la Qualcomm, un producător american, în timp ce laptop-urile sale vor suferi lovituri şi mai mari. Acestea folosesc procesoare Intel şi software Microsoft. În timp ce software-ul ar putea fi înlocuit cu un Linux, un sistem de operare open-source, procesoarele Intel pot fi înlocuite doar cu procesoare realizate de AMD, o altă companie originară din SUA. Deja un nou model de MateBook, care urma a fi lansat în cursul verii, a fost anulat, conform Richard Yu, CEO-ul diviziei de „consumer” din cadrul Huawei.
Între timp, Huawei explorează noi oportunităţi, cel puţin pe partea de software. Compania a dezvăluit sistemul de operare Harmony, pe care plănuieşte să îl folosească pentru realizarea de dispozitive inteligente pentru „casă”. Acesta ar putea însă evolua în timp într-un sistem de operare destinat şi smartphone-urilor, tabletelor şi laptop-urilor, însă în prezent, acesta nu poate fi folosit în acest scop.
O altă opţiune pentru Huawei este Aurora OS, un sistem de operare dezvoltat de Rostelecom, operatorul telecom de stat din Rusia, bazat pe Sailfish OS. Acesta nu a fost încă folosit în scopuri comerciale până în prezent, însă ar putea fi testat în cadrul unui program pilot în cursul anului 2020 în Rusia, pe tablete Huawei.