Apple conduce clasamentul companiilor producătoare de dispozitive din gama wearables, Apple Watch dovedindu-se a fi unul dintre cele mai populare astfel de dispozitive încă de la lansarea sa din urmă cu trei ani. Se pare însă că FitBit vine din urmă, achiziţiile sale din ultimii câţiva ani propulsând compania pe locul al doilea, întrecând imoo şi Samsung, vechile ocupante ale locurilor 2 şi 3.
Întreaga piaţă de dispozitive de purtat a crescut în ultimul trimestru cu 53% faţă de acceaşi perioadă a anului trecut, însă Apple a mai pierdut din cota de piaţă, chiar dacă vânzările sale sunt în creştere. Astfel, a ajuns să deţină „doar” 30% din întreaga piaţă de wearables, faţă de 35%, conform unui raport realizat de Counterpoint.
Cel mai popular model în lunile iulie-septembrie a fost Apple Watch Series 1, modelul cel mai ieftin, care a fost scos din producţie odată cu aparţia modelului Series 4, în timp ce pe locul doi a fost modelul Series 3, care era cel mai puternic până la lansarea noii generaţii din septembrie. Acum Series 3 şi Series 4 par a fi foarte populare, fiind aşteptată o nouă creştere a vânzărilor în următoarea perioadă. Faţă de trimestrul 3 al anului trecut, Apple a înregistrat o creştere de 31% în vânzări. Deci, probabil că scăderea în cotă de piaţă nu este tocmai o problemă pentru compania din Coupertino.,
Fitbit însă a înregistrat o creştere masivă, de la 6% din piaţă în T3 2017 la 16% în 2018, motivul fiind ceasul inteligent FitBit Versa, pe care l-a lansat în prima jumătate a anului. Acesta este realizat folosind cunoştinţele echipelor Pebble şi Vector, pe care le-a cumpărat în anii precedenţi şi oferă destul de multe funcţii într-un design atrăgător, la un preţ sub cel al modelelor mai complexe.
Locul trei este ocupat de imoo, o companie din China care produce ceasuri inteligente pentru copii, însă care nu vinde în afara ţării. Imoo a înregistrat o scădere de la 11 la 10% din piaţă. În acelaşi timp, Samsung a scăzut de la 9 la 7%, iar categoria „others” care include restul de producători din toată lumea a scăzut de la 39 la 34%.
Este clar că Apple încă domină piaţa de wearables, livrând un număr de unităţi aproape egal cu suma următorilor trei concurenţi principali, şi doar puţin mai mică decât a tuturor celorlalţi producători din afara „top 4”. Este clar însă că există loc mult de creştere pentru alte companii pe această piaţă, FitBit putând ajunge să ia locul Apple în top în următorii câţiva ani dacă continuă pe acest trend ascendent.
Având în vedere că Apple a crescut seminificativ preţul noului său Apple Watch S4 faţă de generaţia trecută, este posibil ca în viitor să vedem o scădere a numărului de unităţi vândute, însă o creştere a încasărilor şi implicit a profiului, asemeni altor categorii de produse precum iPhone, iPad şi MacBook.