Divizia din SUA a Cambridge Analytica a intrat în faliment

20.05.2018
Divizia din SUA a Cambridge Analytica a intrat în faliment
Firma de consultanţă Cambridge Analytica, acuzată că a accesat ilegal datele a zeci de milioane de utilizatori pentru campania preşedintelui SUA Donald Trump şi cea pro-Brexit, a început procedurile de intrare în faliment cu divizia din Statele Unite, relatează Mediafax.
 
Procedurile de faliment fac parte din procesul de închidere a societăţii şi a firmei mamă din Marea Britanie. Compania a acuzat un „asediu de acoperire mediatică” care i-au lăsat fără clienţi şi au forţat închiderea acesteia, menţionează BBC.
 
În dosarele judecătoreşti depuse la un tribunal din New York, Cambridge Analytica a declarat că are active de până la 500.000 de dolari şi datorii de la 1 până la 10 milioane de dolari.
 
Autorităţile de reglementare au declarat că în ciuda închiderii şi disponibilizării personalului, investigaţiile privind modul în care firma a folosit datele Facebook vor continua.
 
Reţeaua de socializare a afirmat că date a aproximativ 87 de milioane de utilizatori au fost sustrase atunci când oamenii au completat un quiz găzduit de către site, apoi informaţiile au fost transmise către firma de consultanţă Cambridge Analytica, care a fost acuzată că le-a folosit pentru campanii politice.
 
Ccompania de onsultanţă politică a susţinut întotdeauna că nu a făcut nimic greşit în modul în care a obţinut şi a utilizat datele.

În martie, compania Cambridge Analytica a anunţat suspendarea directorului general, Alexander Nix, şi iniţierea unei investigaţii independente pentru a stabili dacă au existat activităţi ilegale în campanii electorale.

Datele a 87 de milioane de utilizatori Facebook, majoritatea din Statele Unite, probabil au fost accesate ilegal de compania de consultanţă britanică Cambridge Analytica, a anunţat reţeaua de socializare online.
 
 
Firma Cambridge Analytica a utilizat date sustrase în 2014 din conturile Facebook pentru a stabili profilurile alegătorilor americani şi a le trimite reclame politice personalizate. Christopher Wylie, care a colaborat cu un profesor de la Universitatea Cambridge pentru obţinerea datelor, a declarat pentru publicaţia Observer: „Am exploatat platforma de socializare online Facebook pentru a obţine milioane de profiluri ale alegătorilor. (…) Aceasta a fost baza pe care a fost construită compania”. Documente obţinute de publicaţia Observer şi confrmate de Facebook relevă că, până la sfârşitul anului 2015, compania Cambridge Analytica colecta date online la un nivel fără precedent. Facebook nu avertizase încă utilizatorii şi luase doar măsuri limitate pentru securizarea datelor a peste 50 de milioane de persoane.
 
Potrivit cotidianului The New York Times, copii ale datelor sustrase de firma Cambridge Analytica încă sunt online. Informaţiile au fost colectate printr-o aplicaţie numită „thisisyourdigitallife”, creată de profesorul Aleksandr Kogan în mod independent de activitatea sa de la Universitatea Cambridge. Prin intermediul companiei sale, Global Science Research (GSR), în colaborare cu firma Cambridge Analytica, sute de mii de utilizatori Facebook au fost plătiţi să facă teste de personalitate sub pretextul folosirii datelor pentru studii academice. Însă aplicaţia colecta şi datele din listele de „prieteni” ale celor care au acceptat testele, astfel că au fost obţinute profilurile a zeci de milioane de persoane.

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult