Go4News: Motivul pentru care preţul iPhone ar putea creşte în mandatul lui Donald Trump ca preşedinte al SUA

17.11.2016

Nu se ştie exact ce va face, pe domeniul economic, viitorul preşedinte al SUA, Donald Trump, după ce se va instala la Casa Albă în luna ianuarie a anului viitor. Însă, preşedintele ales a promis în campania electorală că va pune o taxă pe importurile din China. El a criticat în repetate rânduri Apple pentru faptul că îşi asamblează produsele în Asia. „Vom face Apple să înceapă să construiască computerele şi lucrurile lor în această ţară şi nu în altele”, a spus Trump.

O astfel de taxă pe importurile din China ar creşte preţurile la produsele electronice asamblate de companiile americane acolo, dar şi la celelalte dispozitive de acest fel importate din statul asiatic.

 

Trump a ameninţat că ar putea include o taxă de 45% din valoarea unui produs importat din statul asiatic. Cel mai probabil, taxa nu va fi atât de mare, în cazul în care este introdusă. Analistul Michael Gapen de la Barclays a transmis că tariful va fi situat undeva la 15%. Asta nu înseamnă că preţul iPhone va creşte automat cu 15%. Se estimează că Apple va mări preţul cu aproximativ 50 de dolari pe smartphone.

 

Foto: Hepta

 

Totuşi, o companie cu resursele Apple şi-ar putea permite să „înghită” acest tarif şi să păstreze preţurile intacte. Până la urmă, Apple este cea mai profitabilă companie de pe piaţa de smartphone-uri. O altă variantă este creşterea preţului iPhone pe alte pieţe şi păstrarea lui aşa cum e în SUA, a doua cea mai mare piaţă pentru smartphone-uri din lume. 

 

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult