Deşi Foxconn, principalul partener Apple responsabil cu asamblarea de telefoane iPhone, dă asigurări că întârzierile cumulate pot fi recuperate, efectele carantinei impuse pentru gestionarea epidemiei COVID-19 se resimt pe întregul lanţ de aprovizionare, sute de componente furnizate de companii mai mult sau mai puţin cunoscute riscând să nu ajungă în volume suficiente pentru susţinerea unui ritm de producţie alert.
Deocamdată conducerea Foxconn admite că s-a pierdut destul de mult timp din cauza Covid-19, dar consideră că următorul dispozitiv Apple va fi gata până la sfârşitul anului.
Într-o mişcare surpriză, Foxconn a anunţat reluarea activităţilor de producţie încă de la finalul lunii martie, declarând depăşită etapa cea mai critică a epidemiei Covid-19. În declaraţia oferită pentru publicaţia Bloomberg, şeful relaţiilor cu investitorii Alex Yang admite că Foxconn a ratat o întreagă lună de activitate datorită restricţiilor de călătorie şi a altor probleme cauzate de pandemie, însă anunţă eforturi susţinute pentru recuperarea acesteia.
În ciuda faptului că epidemia este abia la început în Statele Unite, gigantul Apple pare să facă acelaşi lucru, încurajând proprii angajaţi să lucreze cât mai mult de acasă, chiar dacă asta presupune încălcarea anumitor reguli şi protocoale. Spre exemplu, în premieră absolută, inginerilor Apple le este permis să ia acasă prototipurile iPhone la care lucrează.
După aceste declaraţii, Foxconn a revenit precizând că afirmaţiile fac referire la toţi clienţii companiei şi nu un produs anume.
Totuşi, acelaşi Alex Yang admite că în ciuda semnalelor pozitive situaţia rămâne incertă,: „Dacă mai există o întârziere în următoarele câteva săptămâni, sau luni, atunci probabil că va trebui să reevaluăm calendarul de lansare.”