HMD Global, compania care deţine licenţa pentru marca Nokia pe smartphone-uri, şi-a propus să intre în topul celor mai mari cinci producători mondiali de pe această piaţă peste 3-5 ani.
Compania a lansat recent cinci noi telefoane, dintre care patru sunt smartphone-uri. Niciunul dintre noile modele nu va fi, însă, lansat pe piaţa americană. HMD Global se concentrează în schimb pe regiunile în care marca Nokia se bucură de succes. Acestea sunt Europa, Rusia, India şi Indonezia.
Potrivit lui Florian Seiche, directorul executiv al companiei, marca Nokia face parte din top cinci pe 15 pieţe.
HMD Global a vândut 4,4 milioane de smartphone-uri în ultimul trimestru din 2017. Potrivit firmei de cercetare a pieţei Counterpoint, marca a depăşit, în perioada respectivă, branduri precum: Sony, OnePlus, Google (Pixel) sau HTC. Astfel, în ultimele trei luni ale anului trecut Nokia s-a situat pe locul 11 în topul celor mai mari producători mondiali de smartphone-uri, cu o cotă de piaţă de 1%.
Dacă sunt luate în calcul toate modelele de telefoane vândute (inclusiv cele standard), Nokia s-a situat, în perioada octombrie – decembrie a anului trecut, pe locul şase la nivel global, conform Counterpoint.