Magazinul online evoMAG anunţă că, în acest moment, 5% dintre clienţi optează pentru livrarea produselor în una sau în trei ore de la plasarea comenzii online. Potrivit companiei, procentul este în creştere.
„Sunt două tipuri de clienţi care accesează aceste servicii de livrare rapidă: cei care îşi doresc foarte mult produsele comandate şi cei care au urgenţe generate de defecţiunea unor echipamente”, spune Mihai Pătraşcu, directorul executiv al evoMAG. Potrivit lui, 80% dintre comezile livrate în una sau în trei ore aparţin companiilor care au mai cumpărat în trecut produse de la evoMAG.
Printre produsele pentru care clienţii doresc livrare rapidă se numără componentele PC, telefoanele mobile, echipamentele de reţelistică şi laptop-urile.
Serviciul de livrare într-o oră este disponibil doar în Bucureşti, iar costul este de 50 lei. La livrarea în trei ore costul este de 30 de lei în Bucureşti şi de 50 de lei în Ilfov.