Ecosistemul Apple de servicii şi aplicaţii este unul foarte bine protejat de către companie, însă cu timpul acesta a fost deschis puţin câte puţin. Uniunea Europeană ar putea obliga Apple să mai deschidă o componentă a platformei sale mobile, întrucât va realiza un studiu privind sistemul de plăţi Apple Pay de pe platforma iOS pentru a decide dacă există merit într-o investigaţie pentru practici anti-competitive şi conduită abuzivă în domeniul plăţilor cu telefonul. Încă nu a început o investigaţie oficială, însă am putea asista la o situaţie similară cu Google, care a fost acuzat de monopol pentru pre-instalarea Chrome şi setare implicită a motorului de căutare pe Android.
Reprezentanţii Comisiei Europene au trimis întrebări către bănci, procesatori de plăţi sau servicii de plată cu cardul pentru a putea stabili, pe baza răspunsurilor, dacă este necesară o anchetă amănunţită. Întrebările făceau referire la modul în care Apple activează în spaţiul plăţilor cu telefonul şi dacă dispozitivele sale favorizează sistemul de plată proprietar în detrimentul alternativelor.
Pe platforma iOS, cipul NFC, care permite realizarea plăţilor cu telefonul sau cu ceasul, este inaccesibil altor aplicaţii. Apple foloseşte acest cip pentru Apple Pay, putând plăti la orice POS contactless cu dispozitivele mobile, sau putând folosi, în oraşele în care există suport, telefonul pe post de bilet pentru transportul în comun. Dezvoltatorii care au acces la cipul NFC, nu pot să îl folosească decât după deschiderea aplicaţiei lor, în timp ce Apple a realizat o scurtătură hardware prin apăsarea dublă a butonului Power, sau apăsarea lungă a butonului Home pentru plata cu Apple Pay, fără a fi necesară deschiderea manuală a portofelului.
În acelaşi timp, aplicaţii de plăţi sunt interzise pe platforma iOS. Băncile, care oferă posibilitatea de plată prin aplicaţia nativă de Android, nu pot oferi aceeaşi funcţionalitate pe iOS, iar portofele digitale alternative sunt de asemenea interzise.
Încă nu a fost luată o decizie oficială, însă toate indiciile sugerează că sistemul Apple Pay va fi investigat de UE în viitor, iar asta ar putea duce la o amendă pentru practici monopolare şi obligativitatea de a deschide platforma către alte companii. Pe Android nu există această problemă, NFC-ul putând fi utilizat de către toate aplicaţiile, inclusiv cele pentru plăţi.