Recunoscut pentru oferta de telefoane mobile cu finisaje luxuriante, dar mai ales pentru pachetele de servicii care sporeau valoarea fiecărui exemplar vândut, producătorul Vertu a încetat activitatea pe teritoriul Marii Britanii.
Anunţul vine după ce proprietarul companiei nu a reuşit să plătească scadenţe de 1.9 milioane lire sterline din datoria totală de 128 milioane, ducând la blocarea activităţii şi concedierea a aproximativ 200 de angajaţi.
Cumpărată în luna martie de un om de afaceri din Turcia, pe nume Murat Hakan Uzan, compania ar putea fi resuscitată la o dată ulterioară, brandul Vertu şi portofoliul de tehnologii brevetate reprezentând în continuare active valoroase. Însă pierderea echipei de muncitori foarte talentaţi, responsabil până acum cu finisarea carcaselor acoperite cu metale şi pietre preţioase, piele de struţ şi alte materiale exotice care duceau preţul unor telefoane mobile la peste 30000 de dolari ar putea să nu fie niciodată recuperată. Tot echipa Vertu asigura şi faimosul serviciu concierge, inclus în preţul telefonului, care punea la dispoziţia utilizatorilor un asistent personal cu experienţă.
Fondat în anul 1998 de Nokia, brandul Vertu a fost vândut în anul 2012 fondului de investiţii EQT, apoi companiei asiatice Godin Holdings în anul 2015 şi investitorul Hakan Uzan în anul 2016, niciunul reuşind să păstreze compania la un nivel profitabil.