Camerele compacte cu obiective interschimbabile sunt de ceva
vreme în magazinele de specialitate din România, puţini sunt însă
aceia care iau în calcul o asemenea soluţie. Probabil că lumea nu
ştie încă avantajele pe care le oferă un astfel de
aparat, mai ales dacă ne referim la unul de ultimă
generaţie precum Panasonic GF2. În cele ce urmează
o să încerc să vă explic, obiectiv, de ce este bună o astfel de
cameră, dar şi dezavantajele ei. Primul aspect, construcţia.
Design, construcţie
Panasonic GF2 este foarte uşoară (365 de grame
cu tot cu acumulator) şi ocupă extrem de puţin spaţiu, mai ales
dacă o socotim împreună cu obiectivul fix de 14 mm
(aşa cum ne-a sosit la teste). Poţi să urci cu ea pe munte fără
probleme, încape în orice borsetă. De asemenea, purtată la gât ore
în şir în timpul unei plimbări prin oraş, nu te va deranja şi nu
vei resimţi durerile cauzate de un corp DSLR voluminos.
Controlul se face prin intermediul tastelor rapide, în
combinaţie sau nu cu meniul on-screen de pe ecranul tactil
cu diagonală de 3 inch.
Deasupra ecranului tactil, în stânga, se află butonul cu care se
acţionează mecanismul de deschidere a bliţului. Este un
bliţ susţinut de un picior flexibil ce permite
orientarea acestuia în sus, facilitate utilă în cazul pozelor
realizate în camere mici, iluminate slab sau deloc. Pentru cei mai
pretenţioşi, există şi o patină pentru bliţuri
externe, mai puternice şi cu mai multe funcţii.
Tot în partea superioară observăm fantele pentru captarea
sunetului (de către microfonul stereo încorporat), declanşatorul şi
butonul de power, de înregistrare video şi cel pentru activarea
modului iA (Intelligent Auto).
Pe lateral-dreapta, ascunse sub un capăcel de plastic, se află
interfaţa HDMI şi cea proprietară Panasonic pentru
conectarea aparatului la calculator în vederea transferului de
date.
Cardul de memorie şi acumulatorul sunt poziţionate, ca de
obicei, în partea inferioară a carcasei.
Dotări şi funcţii
Această cameră oferă funcţii specifice unui aparat DSLR
semi-profesional: control manual asupra a o mulţime de
parametri (ISO, diafragmă, timp de expunere, White Balance,
calculul expunerii), captură în format RAW, declanşare cu
telecomandă wireless ş.a.m.d.
Pentru începători, există desigur şi moduri predefinite
de fotografiere, iar în acest caz aparatul decide singur
setările necesare în funcţie de condiţiile cerute.
Pe partea de înregistrare video este redutabil
căci oferă utilizatorilor posibilitatea de a realiza capturi în
mişcare la rezoluţie Full-HD (1920 x 1080 pixeli).
De obicei, aparatele DSLR scumpe oferă mai nou această
facilitate.
Capturile foto se fac la o rezoluţie
maximă de 12 MP, pe un senzor cu dimensiuni de 17,3 x 13
mm. Densitatea pixelilor pe senzor este de 5,4 MP/cm2 – o valoare
comparabilă cu cea întâlnită pe DLSR-urile entry-level şi net
superioară oricărui aparat compact clasic (fără obiective
interschimbabile).
Plaja de valori ISO pleacă de la 100 şi merge până la
6400. În practică, după cum veţi vedea în cadrul testului
ISO, rezultate decente se obţin până la valoarea ISO
800 inclusiv. De la ISO 1600 în sus, nu mai putem vorbi de
fotografii de calitate.
Poze
Calitatea imaginilor este până la urmă cel mai
important indicator al unui aparat foto. Iar Panasonic GF2
dovedeşte că stă foarte bine la acest capitol,
comportându-se de la excelent la decent în majoritatea condiţiilor.
Ţineţi cont că nu se adresează fotografilor de la National
Geographic ci este o cameră pentru amatori, iar pentru aceştia
rezultatele oferite sunt, spunem noi, mai mult decât
convenabile.
Singurul dezavantaj este, în cazul de faţă, lipsa unui obiectiv
cu zoom. Obiectivul fix de 14 mm se pretează fotografiilor
panoramice. Pentru portrete va trebui să te apropii foarte
mult de subiect, iar cât despre subiecţi în acţiune (fotografiaţi
în detaliu) nici nu se pune problema de a reuşi ceva spectaculos.
De asemenea, pozele macro sunt o misiune destul de dificilă, ţinând
cont că distanţa minimă de focalizare este de 18 cm.
Recomandăm aşadar achiziţionarea unui kit care să
includă obiectiv wide cu zoom (ex: 14 – 42 mm) sau, dacă
aţi optat pentru kit-ul cu obiectiv de 14 mm, să mai achiziţionaţi
un obiectiv tele (ex: 45 – 200 mm).
Mai jos aveţi câteva sample-uri de foto şi video, apoi testul
ISO.
Panasonic GF2 – foto
Panasonic GF2 – video Full HD
1080p
Test ISO
Accesorii
Accesoriile ce însoţesc camera Panasonic GF2 (alături de
obiectivul din kit) sunt următoarele: acumulator, strap, cablu de
date, cablu A/V.
Plusuri şi minusuri
[+] Uşor şi compact
[+] Poze de calitate comparabilă cu un DSLR entry
level (până la ISO 800)
[+] Video Full-HD de calitate
[+] Bliţ cu picior flexibil, patină bliţ
extern
[+] Ecran tactil
[-] Preţul concurează cu cel al unor aparate
DSLR serioase (Canon EOS 500D, Nikon D90, Sony Alpha A33)
Concluzie: Panasonic GF2 este o cameră
foto de calitate care oferă în plus filmare Full-HD la un
nivel mai mult decât satisfăcător pentru un amator şi desigur
avantajul de a putea folosi o gamă variată de
obiective. Singurul inconvenient este preţul
comparabil cu cel al unor DSLR-uri medii. În faţa
acestora, are avantajul corpului mai compact şi al înregistrării
video Full HD. Pentru amatori, recomandăm camera Panasonic pe motiv
că oferă suficiente funcţii avansate şi o calitate comparabilă cu
aceste camere în majoritatea condiţiilor.