Sony NEX-5N, un aparat foto mirrorless absolut încântător

Sony NEX-5N, un aparat foto mirrorless absolut încântător

Sony NEX-5N este un aparat foto mirrorless de care te îndrăgosteşti la prima vedere. Corpul uşor şi compact, gripul excelent calculat şi ecranul tactil rabatabil sunt doar câteva dintre avantajele pentru care îl consider unul dintre cele mai reuşite exemplare de când s-au lansat camerele compacte fără pentaprismă, cu obiective interschimbabile. Sigur, designul nu e totul. Rămâne să vă arătăm şi calitatea imaginilor, alături de specificaţii, funcţii de fotografiere şi mod de utilizare per ansamblu.

Design şi control

Durata de acomodare este foarte scurtă, căci poţi controla aparatul atât cu ajutorul butoanelor fizice, cât şi prin intermediul ecranului touch. Depinde de cum preferi.

Butoanele fizice (taste de navigare, rotiţă de scroll, butoane dedicate) au dimensiuni destul de mici, dar nu creează disconfort. Sunt amplasate intuitiv şi însoţite de indicaţii cu privire la funcţiile lor, fie pe ecran (în zonele adiacente), fie prin pictogramele de pe carcasă.

Interfeţele de conectare (USB, HDMI, patină bliţ extern) sunt acoperite de căpăcele care împiedică pătrunderea prafului.

Sony NEX-5N

Obiectivele sunt şi ele bine calculate, astfel încât să existe un echilibru perfect între corp şi părţile interschimbabile (lentilele). Am rămas uimit de cât de comod se ţine acest aparat în mână. Pe lângă faptul că e uşor, balansul de care vorbeam şi gripul excelent îl fac uşor de manevrat şi de purtat pe perioade lungi de timp.

Un singur lucru este discutabil: ecranul rabatabil limitat la ajustarea unghiului doar pe verticală. Ar fi fost minunat dacă aveam şi un mecanism care să permită orientarea ecranului pe orizontală, pentru ca apoi să-l rotim la 180 de grade. În acest fel ne-ar fi fost uşor să realizăm autoportrete. Fără aceste grade de libertate, trebuie să ne imaginăm noi cum suntem încadraţi de obiectiv. Oricât ne-am chinui, precizia pentru o compoziţie ideală nu poate fi prea mare.

Sony NEX-5N

Per ansamblu însă, designul este aproape de perfecţiune, iar acest mic inconvenient nu cred că va deranja prea multă lume.

Să vedem acum specificaţiile tehnice, căci de la ele începem să ne formăm o părere mai clară despre capabilităţile aparatului.

Sony NEX-5N – specificaţii

  • Senzor APS-C, 23.4 x 15.6 mm, 16.1 MP;
  • Video Full HD 1080p, 60 fps;
  • Procesor de imagine Bionz;
  • ISO 100 – 25600;
  • 25 de puncte de focalizare;
  • Viteză obturator 30 – 1/4000 sec.;
  • Fotografiere în rafală cu maximum 10 cadre pe secundă;
  • Ecran tactil de 3 inch, 920.000 pixeli, rabatabil;
  • USB, HDMI, patină bliţ extern (interfaţă proprietară Sony);
  • Dimensiuni 111 x 59 x 38 mm, 269 de grame (cu baterie);
  • Baterie Li-Ion NPFW50, autonomie 460 de cadre (CIPA).

Sony NEX-5N

Performanţe

Calitatea livrată de Sony NEX-5N este pe măsura specificaţiilor, adică foarte bună. Avem la dispoziţie setări avansate de fotografiere, setări manuale, dar şi opţiuni predefinite care ne ajută să obţinem fotografii de efect fără efort (ex: fotografii HDR, efecte „toy camera”, „Pop color”, „retro”, culori parţiale ş.a.m.d.). Accesul la aceste opţiuni se face prin selecţia lor din meniul „Brightness/Color”.

Pentru fotografierea în condiţii slabe de iluminare sau chiar pe întuneric recomandăm activarea lampei de asistenţă (AF Illuminator) care ajută la o focalizare mai rapidă şi mai precisă.

Plaja largă de valori ISO ne ajută şi ea la obţinerea unor cadre clare în orice condiţii. Este drept, la valori peste ISO 6400 imaginile prezintă un zgomot foarte pronunţat, iar detaliile sunt în mare parte compromise.

Mai jos aveţi testul care subliniază cum se comportă camera pe toată plaja de valori ISO.

 

Rareori se întâmplă să fim lăsaţi fără comentarii pe marginea fotografiilor. Nu ne referim la compoziţia artistică – evident, vorbim despre calitatea pozelor. Sony NEX-5N reuşeşte să atingă un nivel de calitate incontestabil pe segmentul de aparate foto mirrorless. Dacă e să lărgim un pic orizontul, putem spune că, de când cu seria NEX, DSLR-urile nu mai reprezintă o opţiune serioasă pentru amatori decât prin prisma aspectului „old school”.

Iată şi câteva exemple de fotografii realizate cu Sony NEX-5N.

Video sample Full HD 1080p filmat cu Sony NEX-5N

Deşi sună reduntant, precizăm totuşi că mirrorless-ul rămâne doar o soluţie de back-up pentru profesionişti, nu pot constitui (încă) o bază.

Viteza obturatorului, mai mică la mirrorless, este un impediment în cazul fotografiei sport sau wildlife. De asemenea, gama de obiective ţinteşte către amatori, fiind limitată la distanţe focale de până la 200 de mm (nu am socotit posibilitatea de a utiliza obiective profesionale montate pe un inel adaptor, interesul din partea unui amator este redus în acest caz). În fine, accesul mai greoi la anumite setări, fac ca aceste aparate să fie dedicate utilizatorilor care, în cea mai mare parte a timpului, preferă fotografii point and shoot pe modul automat sau cu intervenţie minimă asupra parametrilor de imagine.

Plusuri şi minusuri

[+] Design de nota 10: compact, uşor, extrem de comod de purtat şi utilizat;

[+] Numeroase facilităţi de fotografiere, opţiuni predefinite utile;

[+] Calitate excelentă a imaginilor şi a înregistrărilor video;

[+] Autonomie foarte bună.

[-] Ecranul este ajustabil doar pe verticală.

Concluzie: Sony NEX-5N este ideal pentru majoritatea utilizatorilor. Găsesc această cameră drept o soluţie absolut încântătoare prin prisma designului, a facilităţilor de fotografiere şi a calităţii imaginii. Nu în ultimul rând, preţul de aproximativ 3000 de lei este unul decent, competitiv. Recomand.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News