Sony NEX-6 – un mirrorless complet

Autor: Daniel Ion 19.09.2012
Sony NEX-6 – un mirrorless complet

Până săptămâna trecută, seria de aparate foto mirrorless de la Sony avea la vârf modelul NEX-7. Acesta venea cu un body negru, sobru şi o serie de elemente de control specifice segmentului profesional. În comparaţie cu el, modelul imediat inferior NEX-5R putea fi considerat o jucărie. Sony a venit însă cu un model intermediar. NEX-6 ar trebui să se poziţioneze sub NEX-7 însă reuşeşte să-l depăşească la anumite specificaţii.

Sony NEX-6 - un mirrorless avansat, cu multe facilităţi

Construcţie

Primele modele din seria NEX de la Sony s-au remarcat prin body-uri subţiri şi uşorare. În unele cazuri, diametrul obiectivului era uşor mai mare decât înălţimea carcasei în dreptul monturii. NEX-7 a fost un aparat ceva mai voluminos, iar NEX-6 este aproape identic la aspect. Cred că mulţi utilizatori avansaţi s-au plâns de lipsa rotiţei de selectarea a modului de fotografiere şi Sony i-a ascultat. Cele două rotiţe pentru parametri ai lui NEX-7 au dispărut şi au făcut loc rotiţei cu opt moduri lucru. Sub ea se află o rotiţă pentru ajustarea parametrilor.

Butonul de lângă declanşator este acum personalizabil, iar cel pentru filmare a fost mutat uşor lateral. Grip-ul lui Sony NEX-6 este destul de adânc şi te ajută să-l ţii foarte bine în mână. Patina pentru blitz a aparatului mirrorless a fost modificată pentru a perminte montarea unor blitzuri mai puternice. Compatibilitatea cu patina folosită până acum este posibilă prin intermediul unui adaptor. În plus, noua patină include şi un conector cu format proprietar. El poate fi folosit pentru ataşarea unui ecran LCD extern, foarte util atunci când NEX-6 este folosit pentru filmare.

Sony NEX-6 la lansarea oficială

Noul obiectiv din kit

Aparatele NEX de la Sony aveau până acum un obiectiv de kit destul de mare în comparaţie cu dimensiunile aparatului şi cu obiectivele altor producători. Odată cu NEX-6, producătorul aduce un obiectiv compact, cu control electronic al zoom-ului. Atunci când aparatul este pornit, obiectivul se extinde, dar ansamblul va ocupa mai puţin spaţiu într-o husă. Pe obiectiv se află un inel ce se roteşte liber şi un slider cu o funcţie similară butonului de control pentru  zoom de la o cameră video.

Acesta din urmă ar trebui să fie uşor accesibil atunci când aparatul este susţinut cu mâna stângă de sub obiectiv. În practică, l-am folosit rareori. Mi s-a părut incomod de folosit şi cu o cursă prea scurtă pentru a avea precizie. El se pretează pentru filmare, deşi activarea fină a zoom-ului se poate face şi cu inelul. Acesta poate fi rotit şi cu mâna dreaptă, dacă este necesar. Mişcarea lui este foarte fină, dar răspunsul motoraşului din obiectiv este puţin întârziat. Când focalizarea se face manual, inelul este folosit pentru ajustarea punctului de focus.

Sony NEX-6 - patina şi rotiţele au fost schimbate

La nivel de specificaţii, diferenţa între vechiul obiectiv din kit şi actualul obeictiv cu zoom electronic este dată de plaja focală. Aceasta este acum de 16-50 mm, faţă de 18-55 mm. Sistemul integrat de stabilizare a imaginii a fost păstrat. Când obiectivul este deschis şi la distanţă focală maximă, el îşi dublează lungimea. De asemenea, aparatul este mult mai echilibrat cu el, în comparaţie cu vechiul obiectiv din kit.

Specificaţii

  • Senzor: 16,1 MP, APS HD CMOS
  • Rezoluţie foto: 4912×3264
  • Procesor de imagine: BIONZ
  • Valori ISO: 100-25.600
  • Obiectiv: 16-50 mm, F3.5-5.6, zoom electronic
  • Stabilizarea imaginii: OSS, în obiectiv
  • Focalizare: sistem hibrid (phase-detection şi contrast-detection)
  • Fotografie în rafală: 10 fps, maxim 16 cadre JPG standard
  • Ecran: 3”, 921.000 puncte, rabatabil pe verticală
  • Ocular: rezoluţie XGA, OLED, acoperire 100%
  • Înregistrare video: 1080/60p@28 Mbps, AVCHD 2.0
  • Card: SD/SDHC/SDXC, MemoryStick
  • Baterie: 7,7 Wh, 360 cadre (CIPA)
  • Dimensiuni: 120 x 67 x 42,6 mm
  • Greutate: 345 g cu baterie şi card

Sony NEX-6 - ecran rabatabil şi buton rapid pentru ISO

Ocularul electronic

Unul din motivele pentru care am spus că Sony NEX-6 este un mirrorless complet este acelă că vine cu un ocular electronic. Acesta este preluat de la NEX-7 şi este excelent. Pe lângă rezoluţia înaltă, el se remarcă şi prin reproducerea culorilor, având un panou OLED. În lumină naturală puternică, atunci când şi ecranul LCD de calitate al lui NEX-6 poate crea probleme la compoziţie, ocularul se dovedeşte foarte util. Am fost surprins să văd la lansare fotografi cu multă experienţă folosind ocularul pentru a vizualiza imaginile şi a le estima calitatea. Amplasarea lui în colţ este aproape perfectă, iar manşeta de cauciuc din jurul său blochează lumina ambientală.

Sony NEX-6 - obiectivul din kit, la zoom maxim

Sistem hibrid de focalizare

Aparatele mirrorless au apărut atunci când au fost eliminate oglinda şi ocularul optic din DSLR-uri. Odată cu ele a dispărut însă şi senzorul de focalizare din detecţie de fază. Focalizarea a trecut astfel în seama senzorului şi a procesorului de imagine, care au fost nevoite să se rezume la tehnica diferenţei de contrast, folosită de aparatele foto compacte. Această modalitate de focalizare este mai lentă, însă producătorii de aparate foto au lucrat pentru a o îmbunătăţi. Sony NEX-6 aduce o noutate în segmentul mirrorless, introducând un sistem hibrid de focalizare.

HDR Off HDR On

În faţa senzorului APS-C a fost amplasat un senzor de tip phase-detection cu 99 de puncte. El funcţionează împreună cu sistemul de focalizare prin detecţie de contrast în 25 de puncte. În cel mai obişnuit scenariu, sistemul phase-detection intră primul în acţiune şi găseşte un punct aproximativ de focus, ce este apoi îmbunătăţit de sistemul bazat pe diferenţa de contrast. Principalele avantaje sunt viteza sporită de focalizare şi fotografierea în rafală cu focalizare continuă.

Sony NEX-6 - cardul este puţin cam dificil de extras

De menţionat însă că cele două metode de focalizare nu sunt folosite simultan. În plus, vor fi cazuri în care focalizarea cu detecţie de fază nu va funcţiona, iar aparatul o va folosi exclusiv pe cea bazată pe diferenţa de contrast. Aparatul foto de top din gama SLT Sony Alpha A99 este dotat cu un sistem similar de focalizare, însă el foloseşte cele două metode simultan.

Modul wireless

Sony NEX-6 este cel de-al doilea aparat foto mirrorless al producătorului dotat cu modul WiFi. El foloseşte protocolul DLNA pentru a permite vizualizarea imaginilor pe un calculator, un smartphone sau un televizor. Alături de această funcţionalitate de bază este mult îmbunătăţită de suita de aplicaţii PlayMemories. Ele sunt: Picture Effect, Direct Upload, Smart Remote Control, Bracket Pro, MultiFrame NR şi Photo Retouch. Denumirile sunt sugestive pentru facilităţile pe care le oferă. De menţionat că Smart Remote Control transformă ecranul unul smartphone în ecranul camerei, iar Direct Upload permite încărcarea imagilor pe Facebook.

ISO 100, F9.0, 1/250 s ISO 100, F9.0, 1/400 s
ISO 100, F8.0, 1/125 s ISO 100, F8.0, 1/160 s

Sony a anunţat că această listă de aplicaţii va fi extinsă ulterior. Dintr-un anumit punct de vedere, NEX-6 se apropie de camerele foto compacte cu Android, lansate anul acesta. Diferenţa este dată însă de faptul că NEX-6 este un aparat foto cu adevărat capabil. Dacă toate aceste aplicaţii vă fac cu ochiul, vă voi dezamăgi profund cu următoarea afirmaţie. Cele şase aplicaţii nu vor disponibile în România. Nici în majoritatea ţărilor din Europa. Mai precis, ele vor fi disponibile doar în 17 ţări la nivel mondial. Motivul nu este chiar atât de complicat. Sony a ales să le distribuie prin intermediul Sony Entertainment Network (SNE). Acest serviciu nu este disponibil peste tot în lume deoarece permite accesul printre altele la conţinut digital plătit cum ar fi muzică şi filme. Obţinerea drepturilor de distribuţie în foarte multe ţări este extrem de anevoioasă.

Calitatea imaginii

Acesta ar trebui să fie unul din cele importante puncte ale acestui material. Din păcate, aparatul a fost testat de autor pe parcursul a două zile, un timp insuficient pentru a-şi forma o părere pertinentă. Sony NEX-6 urmează să fie primit pentru o perioadă mai lungă şi vom realiza atunci un material pe această temă. Primele impresii sunt foarte bune, însă. Era de aşteptat ca un astfel de aparat să ofere o calitate foarte bună a imaginii.

ISO 100, F4.0, 1/60 s ISO 800, F10.0, 1/1600 s
ISO 320, F5.6, 1/60 s ISO 100, F9.0, 1/250 s

Înregistrare video

Aşa cum am văzut în lista de specificaţii, Sony NEX-6 poate filma la rezoluţie full HD cu 60 cadre pe secundă. Aparatul suportă standardul AVCHD 2.0 şi filmează cu o rată de compresie de până la 28 Mbps. Patina pentru blitz cu conector în format proprietar permite conectarea unui LCD extern, util pentru filmare. Sau a unei surse de lumină continuă. Din păcate, lipseşte o mufă pentru microfon extern.

Clip 1080p – 157 MB

Clip 1080p – 102 MB

În loc de concluzie

Sony NEX-6 cu blitzul ridicat

Materialul de mai sus va fi completat ulterior cu impresiile legate de calitatea imaginii, calitate filmării şi alte aspecte ale utilizării lui Sony NEX-6. Timpul limitat în care am putut să-l testez nu mi-a permis să trag concluziile necesare. Aparatul foto urmează să fie disponibil în ţara noastră la începutul lunii următoare, la un preţ ce va depăşi uşor 1.000 €.