Sony RX1 sau cum arată o compactă cu un senzor imens!

Autor: Daniel Ion 20.09.2012
Sony RX1 sau cum arată o compactă cu un senzor imens!

Conform celor de la Sony, RX1 este un aparat foto compact. Dimensiunile sale sunt similare cu ale unui mirrorless de ultimă generaţie cu un obiectiv compact. La ora actuală, acesta este considerat un aparat foto compact. Problema principală este că Sony RX1 are un senzor imens. Senzorul folosit în prezent pentru aparate foto compacte are dimensiunile unghiei de la degetul mic. Următoare dimensiune importantă este cea a senzorilor CX, folosiţi aparate precum cele din seria Nikon 1 sau Sony RX100. Deasupra acestui senzor se află formatele Four Thirds şi APS-C folosite de aparatele mirrorless şi DSLR. Ele au dimensiunile unui timbru mai mic.

Sony RX1 - o compactă excepţională

Deasupra acestor senzori se află cel full frame, de 35 mm. Cât de mare este? Cât o poză pe o rolă de film developat. Unde este folosit? În DSLR-uri de top, cu preţuri ce depăşesc lejer 2.000-3.000 €. Sony a mers departe şi a introdus acest senzor full frame într-un aparat mult mai mic. Pentru cei care nu sunt tehnici, efortul este foarte mare. Pe de altă parte, calitatea imaginii va fi impresionantă din punct de vedere al dimensiunilor aparatului. Din păcate, Sony nu a construit RX1 pentru utilizatorii de rând. Vom vedea mai târziu de ce şi pentru cine.

Senzor full frame, APS-C şi CX

Construcţie

Corpul lui Sony RX1 are o grosime  mai mică de 3 cm, în condiţiile în care adăposteşte un sezor full frame. Obiectivul însă trebuia să fie voluminos. Alegerea unei distanţe focale fixe de 35 mm a fost destul de bine cântărită. Ea oferă o deschidere bună şi păstrează dimensiunile obiectivului în limite decente. Am putea spune chiar că aparatul are un aspect echilibrat, în comparaţie cu primele modele din gama NEX. Carl Zeiss semnează obiectivul fix cu F2.0.

Dacă-i lipseşte ceva lui Sony RX1, acesta este ocularul electronic. Producătorul a preferat să ofere un ecran de 3” cu rezoluţie foarte înaltă, ce nu lasă loc pentru un TruFinder, precum cel al lui NEX-6. Nu spun că un ocular ar fi fost absolut necesar, însă majoritatea aparatelor foto similare de pe piaţă, cu obiectiv fix şi corp compact, au cel puţin un ocular optic. Fotografii de şcoală veche apreciează asta şi RX1 li se adresează lor în primul rând. Patina permite ataşarea unui astfel de ocular, însă preţul său de 600 $ s-ar putea să nu fie pe placul oricui.

Sony RX1 - o dispunere familiară a butonelor

Poate că nu este foarte evident, însă aparatul Sony RX1 oferă cinci butoane personalizabile. Unul este uşor de localizat în dreapta ecranului. Celelalte sunt probabil pe rotiţa de lângă el. Obiectivul are trei inele funcţionale. Plecând de la baza sa, primul controlează diafragma în modurile manuale, al doilea activează modul macro, iar cel de-al treilea este folosit pentru focalizarea manuală. Lângă obiectiv se află un comutator pentru modurile de focalizare.

Pe latura superioară a lui Sony RX1 găsim un blitz integrat în carcasă, patina pentru blitz, o rotiţă cu modurile de fotografiere, un declanşator cu aspect retro, un buton şi o rotiţă pentru ajustarea compensării de expunere. Nu putea lipsi rotiţa de pe spatele aparatului, cea cu care sunt ajustaţi  parametrii fotografiei. Ca la majoritatea aparatelor foto compacte, cardul şi bateria se află în acelaşi compartiment.

Sony RX1 - declanşator retro

Specificaţii

  • Senzor: 24,3 MP, Exmor full frame 35 mm, CMOS
  • Rezoluţie foto: 6000×4000
  • Procesor de imagine: BIONZ
  • Valori ISO: 100 – 25.600
  • Obiectiv: 35 mm, F2.0, Carl Zeiss Sonnar T
  • Stabilizarea imaginii:
  • Focalizare: contrast-detection, 25 de puncte
  • Fotografie în rafală: 5 fps la rezoluţie maximă
  • Ecran: 3”, 1.229.000 puncte
  • Ocular: opţional, optic sau electronic
  • Înregistrare video: 1080/60p@28 Mbps, AVCHD 2.0
  • Card: SD/SDHC/SDXC, MemoryStick Duo
  • Dimensiuni: 113 x 65,4 x 69,6 mm
  • Greutate: 453 g cu baterie şi card

Accesorii

Sony RX1 - multe acesorii compatibile, dar scumpe

Spuneam mai sus că ocularul optic este oferit opţional. Acesta se potriveşte perfect cu deschiderea obiectivului de 35 mm al lui Sony RX1. Din păcate, el este extrem de scump. Mă întreb însă cât costă ocularul electronic, disponibil şi el opţional. Acesta este rabatabil şi poate fi îndreptat în sus. Pe lista de opţionale mai sunt incluse un parasolar metalic pentru obiectiv şi un suport pentru degetul mare, ataşabil la patină.

Calitatea imaginii

Din nefericire, în cadrul lansării oficiale din Islanda, aparatul Sony RX1 nu a fost disponibil pentru teste. Au fost prezente câteva exemplare, însă nu se putea vorbi despre versiunea comercială a produsului. Acestea fiind spuse, testele ar fi fost irelevante. La ce ne putem aştepta? La ce este mai bine. Aparatul are un senzor full frame, care ar trebui să ofere rezultate excelente. Obiectivul este luminos şi poartă sigla Karl Zeiss. Este drept că lipseşte sistemul de focalizare hibrid, introdus de Sony la Alpha A99 şi NEX-6, dar aceasta nu ar trebui să fie o problemă. Modelele anterioare din seria NEX focalizau destul de rapid prin diferenţă de contrast.

Sony RX1 - elementul asferic din obiectiv

Preţ şi grup ţintă

În Europa, Sony RX1 este aşteptat în noiembrie la preţul de 3.100 €. Întâmplător sau nu, acesta este un preţ mai mare decât al proaspătului lansat top de gamă Alpha A99, un aparat DSLR semi-profesional. Vi se pare mult? Sony are un grup ţintă foarte precis. RX1 se adresează fotografilor profesionişti cu vârste între 40 ani şi 60 ani. El vrea să concureze cu modele exclusiviste semnate Leica. Cu preţul de mai sus, Sony RX1 are un avantaj. Rămâne de văzut dacă va reuşi să convingă fotografii.

Sony RX1 - un clasic în viaţă?