Simplu de vizionat cu o cască VR pentru smartphone, sau direct din broswer, clipurile VR ne ajută să explorăm locaţii dintre cele mai exotice
Suficientă pentru filmări 2D obişnuite, rezoluţia 4K nu oferă suficientă claritate şi în clipuri VR, care acoperă întreg câmpul vizual. Aici intră în scenă Hydrus VR, o cameră video capabilă să ofere filmări subacvatice la 360° cu un nivel de claritate incredibil. Creat de o companie numită Marine Imaging Technologies, dispozitivul este gândit pentru filmarea de documentare VR
Sistemul Hydrus VR include 10 camere video dispuse pentru a acoperi toate unghiurile de vizibilitate posibile şi este proiectat pentru a funcţiona până la adâncimea de 300 metri.
Pe lângă filmări VR la rezoluţie 8K, Hydrus VR poate oferi şi filmări 3D stereoscopice, cu imagine 4K diferită pentru fiecare ochi
Esenţial pentru filmări la mare adâncime, camera video echipată cu senzori Sony poate funcţiona cu o luminozitate minimă de 0.004 Lux şi filma cu sensibilitate ISO 409.600.
Echipată cu acumulatori şi suficient spaţiu de stocare pentru până la două ore de filmare continuă, Hydrus VR va fi utilizată la explorarea peşterilor subacvatice şi recifuri de corali.
Dacă este nevoie, autonomia poate fi extinsă la peste 8 ore cu ajutorul unui modul subacvatic opţional. Hydrus VR procesează automat clipurile furnizate de cele 10 camere video individuale, suprapunând aproximativ 60% din imaginile iniţiale pentru obţinerea unui clip perfect uniform, cu vizibilitate la 360°.