HDD de 3 TB va veni de la Seagate la sfârşitul anului

18.05.2010
HDD de 3 TB va veni de la Seagate la sfârşitul anului

La fel ca mulţi dintre cititori suntem şi noi uimiţi de felul în
care sunt
înghesuiţi
biţii pe platanele harddisk-urilor. Seagate
a confirmat că pregăteşte un HDD cu capacitate de 3 TB pentru
finalul acestui an
şi orice altă informaţie a fost lăsată
la nivelul speculaţiilor. Nu ştim câte platane va avea, însă
probabil că ele se vor roti cu 7.200 RPM. Sperăm ca ele să vină cu
interfaţa
SATA 3
şi să vedem un spor de performanţă cât de cât sesizabil
faţă de generaţia actuală de medii de stocare. Poate
singura menţiune care trebui făcută în legătură cu mastodontul de 3
TB este cea legată de
compatibilitatea
cu calculatoarele mai vechi.
Sistemul
de adrese LBA (logical block addresing) folosit de multe sisteme de
operare mai vechi nu poate indexa mai mult de 2,1 TB. El a fost
conceput în 1980 de Microsoft şi IBM, iar pe vremea aceea
capacitatea HDD-urilor se măsura în MB.

HDD-ul Seagate de 2 TB, topul de gamă la ora actuală

Sistemele de operare Windows 7 şi Vista pe
64 de biţi suportă Long LBA şi pot să folosească întreaga
capacitate a unui HDD de 3 TB.
Din nefericire, cei care
încă mai rulează Windows XP nu vor putea să folosească aproape
deloc un astfel de harddisk. O altă problemă cu care se vor
confrunta primii posesori de HDD-uri de 3 TB va fi instalarea
sistemului de operare pe el. Ei vor avea nevoie de un update de
BIOS. De asemenea, pasionaţii de configuraţii RAID vor avea la
rândul lor nevoie de drivere noi. Nu sună prea bine, însă cred
utilizatorii care au neapărată nevoie de o astfel de capacitate de
stocare îşi vor modifica sistemele din timp.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News