Intel oferă un nou procesor Core i7 Extreme Edition, cu 10 nuclee şi preţ cât pentru un PC întreg

31.05.2016
Intel oferă un nou procesor Core i7 Extreme Edition, cu 10 nuclee şi preţ cât pentru un PC întreg

Rămas fără competiţie reală la gama high-end, Intel lansează un procesor Extreme Edition cu preţ de 1723 dolari, adresat entuziaştilor cu buzunare adânci. Din fericire oferta de procesoare pentru platforma LGA 2011-v3 nu se opreşte aici, Intel oferind şi un model hexa-core la „numai” 434 dolari.

Intel a prezentat la Computex 2016 noua gamă de procesoare Broadwell-E, compatibile cu plăcile de bază actuale echipate cu chipset-ul X99 şi socket LGA 2011-v3. Adresate entuziaştilor care vor să beneficieze de cea mai rapidă platformă Intel a momentului, noile procesoare Core-i7 sunt disponibile în versiuni cu 6, 8 şi 10 nuclee, dublate la 12, 16 şi 20 unităţi virtuale de procesare prin folosirea tehnologiei HyperThreading.

Nava amiral, modelul Core i7-6950X Extreme Edition primeşte o frecvenţă de bază fixată la numai 3GHz, astfel încât cele 10 nuclee de procesare să se poată încadra la un consum TDP nu mai mare de 140W. Totuşi, atunci când utilizarea procesorului este parţială iar temperaturile nu prea ridicate, frecvenţa maximă poate urca până la 3.5GHz mulţumită tehnologiei Intel Turbo Boost. Cele 10 nuclee de calcul sunt ajutate cu 25MB memorie cache L3 şi conectate la o interfaţă de memorie quad-channel, acceptând module de memorie DDR4 funcţionând la 2400 MHz

Cu preţ de 1089 dolari, modelul i7-6900K păstrează majoritatea opţiunilor pentru overclocking şi un număr de 8 nuclee de procesare, funcţionând la frecvenţe cu 200 MHz mai mari decât modelul mai scump.

Pentru 617 dolari, modelul Core i7-6850K oferă un total de 6 nuclee de procesare, funcţionând însă la frecvenţe de 3600Mhz (3800MHz în modul Turbo), fapt ce ar trebui să ajute aplicaţiile mai slab optimizate pentru multiprocesare.

Cel mai atrăgător din punct de vedere al raportului performanţă/preţ, modelul Core i7-6800K păstrează configuraţia hexa-core cu 15MB memorie cache L3, principala diferenţă fiind reducerea numărului de canale PCI Express 3.0 la 28, aspect ce ar putea limita performanţa configuraţiilor cu mai multe acceleratoare grafice. În rest, frecvenţa de 3400Mhz (3600MHz în modul Turbo) poate fi uşor recuperată apelând la procedeul de overclocking, punând şi mai bine în valoare cele 6 unităţi de procesare.

Potrivit Intel, modelul Core i7-6950X este de două ori mai rapid în aplicaţii de renderizare 3D decât modelul Core i7-6700K bazat pe nucleul Skylake şi cu 35% mai rapid decât reprezentantul generaţiei anterioare Core i7-5960X. 

Vezi şi Intel a anunţat noua familie „Skylake” de procesoare Intel Core pe 14nm şi chipsetul Z170 Express

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult