Kaby Lake-X trebuia să fie „portiţa” de intrare a cumpărătorilor cu buget limitat în ecosistemul HEDT (high-end desktop), creat pentru utilizatorii pretenţioşi care doresc să beneficieze de întreaga putere a procesoarelor Intel multi-core.
Preluat fără modificări de la platforma mainstream LGA-1151 şi adaptat pentru folosirea cu plăci de bază cu socket LGA-2066 mult mai costisitoare, nucleul Kaby Lake-X a păstrat configuraţia quad-core şi controller-ul de memorie dual-channel, procesoarele rezultate fiind remarcate mai degrabă prin limitări de ordin tehnic, decât performanţele oferite. Spre exemplu, deşi la nivelul pastilei de siliciu procesoarele Intel Kaby Lake-X Core i7-7740X şi Core i5-7640X dispuneau de interfaţă grafică, aceasta nu putea fi accesată cu plăcile de bază LGA-2066, negând utilizatorilor şi posibilitatea de a folosi tehnologia Quick Sink pentru accelerarea sarcinilor de compresie video. Însă lista restricţiilor nu se opreşte aici, doar jumătate dintre slot-urile pentru module de memorie RAM oferite de plăcile LGA-2066 funcţionând în prezenţa procesoarelor Kaby Lake-X.
Cu toate acestea, procesoarele din seria Kaby Lake-X erau mai scumpe decât alternativele Kaby Lake pentru socket LGA-1151, Intel sperând ca viitorii cumpărători să folosească drept etalon doar procesoarele din familia Core-X, cu preţuri ajungând la 1999 dolari în versiunea cu i9-7980XE 18 nuclee.
Pentru Intel, trezirea la realitate a venit odată cu dezvăluirea de către AMD a gamei de procesoare Ryzen, cu raport performanţă preţ incomparabil mai bun. Răspunsul dat de Intel a fost gama de procesoare Coffee Lake (hexa-core, LGA-1151), oferind performanţe net superioare seriei Kaby Lake la un preţ comparabil.
Cu un parcurs de numai 11 luni, Kaby Lake-X rămâne una dintre cele mai nepotrivite familii de procesoare Intel din istoria companiei, a cărei existenţă poate fi justificată doar prin dorinţa de a completa un catalog de produse cât mai stufos, ignorând cu totul aşteptările potenţialilor cumpărători.