NVIDIA lansează GeForce GTX 1060

07.07.2016
NVIDIA lansează GeForce GTX 1060

Cu preţuri începând de la 249 dolari pentru modelul cu 3GB memorie video, GeForce GTX 1060 este puţin mai scumpă şi aparent mai slab dotată decât principalul rival – Radeon RX 480, însă ar putea compensa pentru asta cu performanţe mai bune şi consum de energie mai mic.

Încadrată la gama mid-range, NVIDIA GeForce GTX 1060 vine echipată cu 1280 procesoare de shader, respectiv 3GB sau 6GB memorie video. Cu design exterior asemănător seriei high-end GeForce GTX 1070 şi 1080, noua placă video promite un nivel de performanţă competitiv în jocurile actuale, atât la rezoluţia 1080p dar şi 1440p.

NVIDIA GeForce GTX 1060 – principalele specificaţii:

  • GPU: 1506 MHz (boost la 1708 MHz), cu 1280 procesoare de shader, 80 unităţi pentru texturare şi 48 unităţi de rasterizare
  • Proces fabricaţie: 16 nm, cu tehnologie FinFET
  • Memorie: 3 GB sau 6 GB GDDR5 la 8 GHz, accesată folosind bus de 192 bit
  • Conectori: 3x DisplayPort 1.4, 1x HDMI 2.0b, 1x DVI
  • Alimentare: 1x PCI-E 6 PIN
  • Suport SLI: fără
  • Consum TDP: 120W
  • Preţ: 249 dolari (299 dolari pentru ediţia Founders)

GTX 1060 suportă NVIDIA VRWorks, un kit de dezvoltare software care le permite dezvoltatorilor să coreleze ceea ce văd, aud şi simt utilizatorii cu acţiunile fizice din mediul de joc – convingându-i că experienţa lor virtuală este reală.

În kitul VRWorks este inclusă tehnologia NVIDIA Simultaneous Multi-Projection, care permite oricărei plăci grafice GeForce din seria 10 să proiecteze fără întrerupere o singură imagine simultan pentru ambii ochi, oferind o îmbunătăţire de peste trei ori a performanţei grafice VR, faţă de generaţia anterioară de GPU. Acest lucru le oferă posibilitatea utilizatorilor de GTX 1060 să experimenteze un nivel şi mai mare al detaliilor în jocurile VR, fără a face un compromis la nivel de performanţă sau calitate, beneficiind astfel de o experienţă realistă şi captivantă.

Proiecţia simultană multiplă este integrată în cele mai mari platforme de jocuri la nivel mondial, Unreal Engine and Unity. Peste 30 de jocuri se află deja în dezvoltare, inclusiv including Unreal Tournament, Poolnation VR, Everest VR, Obduction, Adr1ft şi Raw Data.

GTX suportă, de asemenea, tehnologia NVIDIA Ansel, un tool performant de captare in-game, care le permite gamerilor să exploreze, capteze şi partajeze imagini artistice din jocuri, într-un mod revoluţionar.        

Cu Ansel, gamerii pot crea imaginile in-game pe care şi le doresc, poziţionând camera în orice direcţie, din orice unghi, în mediul jocului şi să capteze fotosfere stereo de 360 de grade pentru vizualizarea cu o cască de VR sau un cardboard Google.

Anunţată astăzi, 7 iulie 2016, noua serie GeForce GTX 1060 ar trebui să ajungă pe rafturile magazinelor începând cu data de 19 iulie.  

AMD anunţă Radeon RX480, prima placă video bazată pe nucleul Polaris

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult