XPG SX950: SSD pentru gaming de la ADATA [REVIEW]

13.02.2018
XPG SX950: SSD pentru gaming de la ADATA [REVIEW]
Prezentare şi specificaţii

În 2018, SSD-ul ar trebui să fie o componentă de bază pentru orice computer, fie el portabil sau desktop. Aceasta ar putea reprezenta şi un upgrade extrem de important pentru cei care au computere mai vechi, a căror viaţă ar putea fi prelungită cu ajutorul unei simple unităţi de stocare. ADATA oferă sub brandul său de gaming XPG şi SSD-uri, modelul SX950 fiind varianta de top din această gamă. În timp ce gamerii au de câştigat de pe urma unui SSD cu viteze mari de transfer, aceste unităţi au devenit necesare în mai toate aplicaţiile profesionale.

Prezentare

ADATA livrează SSD-urile SX950 cu toate cele necesare instalării într-un PC sau un laptop. În cutie găsim unitatea de stocare, şuruburi pentru instalare şi un suport metalic pe care utilizatorul poate monta SSD-ul, care face posibilă instalarea lui într-un spaţiu de 3,5”, dedicat în general pentru hard disk-uri. În funcţie de tipul computerului şi modul în care este construit, instalarea unui SSD poate fi mai uşoară sau mai complicată.

Carcasele pentru PC-uri moderne vin echipate cu locaşuri dedicate pentru astfel de unităţi, multe dintre ele oferind chiar instalare fără unelte, cu şuruburi care pot fi strânse cu mâna, sau suporturi din plastic uşor de manevrat. În cazul laptop-urilor, unii producători oferă acces rapid la unităţile de stocare, alţii poziţionează componentele în aşa fel încât trebuie desfăcut întregul computer.

La exterior, SX950 nu impresionează prin design, sau prin construcţie. Acesta este realizat dintr-un plastic foarte uşor, unitatea fiind parcă lipsită de conţinut. Deşi nu am avut curiozitatea să desfacem SSD-ul, la interior probabil că se găseşte un PCB de dimensiuni mici, pe care sunt amplasate controller-ul şi cipurile de memorie NAND flash, care ocupă probabil mai puţin de jumătate din spaţiul oferit de carcasă. Branding-ul XPG este puţin cam kitschos, cu un sticker cu flăcări pe el, care ar trebui să sugereze performanţă ridicată, însă în majoritatea carcaselor, acesta nu va fi vizibil.

Specificaţii

  • Dimensiune: 2.5″
  • Interfaţă: SATA Rev. 3.0 (6Gb/s) – compatibil cu SATA Rev. 2.0 (3Gb/s)
  • Capacitate: 240GB
  • Controller: Silicon Motion SM2258
  • Viteză Citire/Scriere SATA Rev. 3.0: până la 560/520MB/s
  • Total Bytes Written (TBW): 200TB
  • Temperatură de funcţionare: 0°C ~ 70°C

Părţi pozitive

Include toate accesoriile necesare în pachet
Performanţă bună în gaming
Preţ nu foarte mare pentru un SSD „de gaming”

Părţi negative

Controller-ul de buget limitează cazurile de utilizare

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult