ADATA lansează noi SSD-uri externe, oferind de cel puţin patru ori performanţa unui drive mecanic extern

21.07.2016
ADATA lansează noi SSD-uri externe, oferind de cel puţin patru ori performanţa unui drive mecanic extern

ADATA a lansat pentru piaţa din România trei noi SSD-uri externe: SE730, SC660 şi SV620.  Acestea sunt compatibile cu Windows, Mac OS şi Android, oferă capacităţi sporite de stocare şi alte avantaje majorităţii notebook-urilor, ultrabook-urilor, desktop-urilor şi chiar a consolelor de jocuri sau media box-urilor.

De la modelul SE730 cu USB Type-C şi rezistenţă la praf şi apă IP68, la modelele avantajoase SC660 şi SV620, fiecare oferă de cel puţin patru ori performanţa unui drive mecanic extern, consumă mai puţină energie, sunt complet silenţioase şi asigură o rezistenţă sporită la şocuri.

SE730: cel mai compact SSD extern cu USB Type-C din lume

Parte din gama premium, ADATA SE730 aduce performanţele de citire/scriere de până la 500MB/s într-o formă super compactă ce cântăreşte doar 33 g. Cel mai mic SSD extern cu conector USB Type-C reversibil din lume la momentul actual, SE730 permite transferuri rapide de fişiere folosind standardul USB 3.1 Gen 2. Carcasa metalică este protejată împotriva pătrunderii de praf şi apă, respectiv oferă un grad de rezistenţă la şocuri mecanice la standarde militare.

SC660 şi SV620: opţiuni pentru SSD-uri externe mai accesibile

În timp ce SSD-urile externe erau aproape un lux până de curând, modelele SC660 şi SV620 plasează performanţele şi confortul unui SSD, la îndemâna oricui. SC660 beneficiază de o construcţie rezistentă la şocuri şi asigură o viteză de scriere/citire de până la 410 MB/s. Carcasa metalică are o grosime de doar 9,6 mm. Modelul SV620 rezistent la şocuri oferă performanţe similare, împachetate într-o carcasă cu margini ridicate pentru protejarea suprafeţelor împotriva zgârieturilor. Este echipat cu un indicator de funcţionare LED albastru ce informează utilizatorul în orice moment cu privire la activitatea dispozitivului.

Recomandate atât pentru dispozitivele mobile, cât şi pentru cele fixe, noile SSD-uri beneficiază de 3 ani garanţie. Modelele SE730 şi SV620 se lansează astăzi, în timp ce modelul SC660 va fi disponibil din luna august.

Seagate a lansat un hard disk de 10 TB pentru utilizatorii de PC-uri

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult