Alarmă matematică = coşmar matinal

22.02.2008
Alarmă matematică = coşmar matinal

Sunt mulţi printre noi care au dezvoltat o aversiune puternică faţă de ceasul deşteptător care îţi întrerupe cu nonşalanţă somnul dulce de dimineaţă. Pe de altă parte, există persoane care au scop în viaţă descoperirea unor modalităţi cât mai eficiente de trezire, indiferent de disconfortul creat oamenilor muncii. Şi totuşi chiar alungarea confortului este scopul deşteptătoarelor. Altfel, oare ne-am mai trezi?

Alarma matematică – coşmar matinal

După ce am văzut ceasuri care pleacă la plimbare sau îşi iau zborul făcând cât mai mult zgomot posibil, astăzi prezentăm o idee mai „inteligentă” a unui american. Nu ştiu dacă ne puteam gândi la ceva mai pervers decăt să rezolvăm un calcul matematic pentru a opri alarma de la ceas. Ca să înţelegeţi bine cum stau lucrurile, întrebaţi-vă în cât timp rezolvaţi (7×18)+26, imediat după ce aţi deschis ochii dimineaţa. Ceasul este cu atât mai deştept cu cât include un microcontroller PIC16 pentru generarea expresiilor de calculat şi un afişaj alfanumeric pe două rânduri.

Şi chiar dacă sunteţi genii matematice nedescoperite, tot va dura ceva până introduceţi răspunsul. Din motive tehnice sau răutăcioase, ceasul nu a fost dotat cu taste numerice, ci doar cu 3 butone. Iniţial va fi afişată o valoare pe care somnorosul o poate modifica adăugând sau scăzând câte o unitate. Răspunsul corect trebuie confirmat cu al treilea buton. Ceasul nu este în producţie, dar schema este open source şi poate fi găsită la adresa inventatorului. Piesele pot fi cumpărate de la aproape orice magazin serios de componente electronice.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News