Apple oferă încărcare rapidă pentru ultimele două generaţii de iPhone-uri, însă cablurile şi încărcătoarele care asigură astfel de capabilităţi nu sunt incluse în pachet. Se pare însă că suntem cu un pas mai aproape de acest moment, Apple lansând sub formă de accesoriu separat un încărcător rapid de 18W, care până în prezent nu putea fi cumpărat separat, ci era integrat doar în cutia noilor modele de iPad Pro.
Singura metodă de a încărca rapid un iPhone 8, 8 Plus, X, XS, XS Max sau XR era să cumperi un cablu Lightning cu mufă USB Type-C pe partea cealaltă şi fie să ai deja un încărcător de laptop MacBook de 30W, fie să foloseşti un alt încărcător cu putere mare şi mufă Type-C de la alţi producători. Desigur, această metodă era exagerată, fiind utilă doar celor care aveau deja un laptop MacBook, nu şi celor care îşi doreau doar încărcare pentru telefon.
Odată cu lansarea noilor tablete iPad, în cutia acestora a fost integrat un nou încărcător, cel de 18W, dar care nu putea fi înlocuit în cazul pierderii sau deteriorării, pentru că nu exista în oferta Apple ca accesoriu separat. Începând de astăzi însă, Apple oferă acest încărcător la preţul de 30 de dolari, un preţ piperat pentru un simplu adaptor de priză care ar trebui să fie deja inclus în cutia telefonului, însă totuşi o soluţie mai ieftină decât cumpărarea unui încărcător de laptop.
Desigur, pentru aputea folosi acest adaptor, tot va fi nevoie de un cablu Lightning-USB-C, care costă încă 25 de euro în magazinul Apple şi pentru care nu există încă alternative de la alţi parteneri. Totuşi, costurile pentru încărcare rapidă au scăzut considerabil faţă de anul trecut, când numai cablul costa 30 de euro, iar încărcătorul 55.
Această mişcare, alături de decizia de a înlocui port-ul Lightning de pe iPad cu un USB Type-C, ar putea sugera că începând de anul viitor, iPhone-urile ar putea fi livrate cu accesorii şi port-uri similare. Un iPhone 11 cu USB Type-C şi încărcător rapid în pachet ar fi o decizie pe care mulţi fani ar aprecia-o, întrucât toate celelalte dispozitive Apple dispun acum de port-uri USB Type-C, iar iPhone-ul a rămas singurul cu un conector proprietar. De asemenea, iPhone-ul este singurul dispozitiv Apple care nu poate fi conectat la un MacBook fără un cablu separat, cel din cutie fiind încă bazat pe o mufă USB Type-A.
Zvonurile de dinainte de lansarea noii generaţii de iPhone-uri sugera că Apple va oferi un încărcător rapid în pachet, acesta fiind surprins în fotografii spion în urmă cu doar câteva luni. Se pare că acesta a întârziat din cauza unor probleme de producţie, ceva ce se întâmplă din ce în ce mai des în „ograda” producătorului american. Boxa HomePod a întârziat câteva luni peste termenul promis de Apple, în timp ce încărcătorul wireless AirPower a dispărut complet. De asemenea căştile AirPods cu încărcare wireless nici acum nu au ajuns pe piaţă.