Apple are în lucru un ceas inteligent cu ecran curbat

Apple are în lucru un ceas inteligent cu ecran curbat

Două publicaţii importante din Statele Unite susţin că Apple lucrează la un ceas, pe care să-l vândă alături de telefoanele iPhone. Tind să cred că succesul său va fi mare, în condiţiile în care compania are mulţi fani. În plus, punctul de plecare există şi se numeşte iPod nano. MP3 playerul lansat cu două generaţii în urmă a fost foarte repede adoptat ca şi ceas de mână, companiile producătoare de accesorii lansând o serie întreagă de brăţări compatibile. Probabil că Apple a luat seama la aceasă tendinţă şi vrea să producă un sistem  propriu, mult mai rafinat.

Acest MP3 player se poate transforma uşor într-un ceas

New York Times şi Wall Street Journal susţin că Apple lucrează la un accesoriu ce poate fi purtat ca un ceas şi rulează iOS. Prea multe detalii nu sunt cunoscute momentan, însă dispozitivul ar putea avea ecranul curbat, iar producătorul său ar putea să fie Foxconn, o companie cu care Apple lucrează de mult timp. iPod-ul nano folosit pe post de ceas avea dezavantajele sale. În primul rând, nu afişa ora tot timpul. Bateria s-ar fi descărcat foarte repede. Utilizatorul era nevoit să apese butonul de trezire de fiecare dată când trebuia afişată ora.

O brăţară potrivită pentru iPod nano

Un alt punct slab al său era lipsa de comunicare cu smartphone-ul. Un MP3 player pe post de ceas nu este suficient la ora actuală. Ai nevoie de un dispozitiv care să poată să te anunţe când primeşti un apel, un SMS sau un email. El trebuie să comunice cu telefonul folosind protocolul Bluetooth şi să poată trimite comenzi către el. Din păcate pentru cei care sunt entuziasmaţi de acest dispozitiv, el ar putea să fie anulat de Apple dacă nu reuşeşte să ofere o funcţionalitate optimă. Un ceas care trebuie reîncărcat la fiecare două zile nu este chiar atât de util. Voi ce aţi aştepta de la un ceas semnat Apple?

Urmărește Go4IT.ro pe Google News