Citeam ştirea despre aniversarea zilei de naştere a banalului CD şi am realizat că este aproape la fel de “bătrân” ca şi mine. Aşadar, astăzi se împlinesc exact 25 de ani de la apariţia oficală pe piaţă a primului Compact Disc. La vremea aceea standardul exista doar sub formă de CD Audio (cu muzică), iar primul album lansat a fost al trupei ABBA – “The Visitors”, produs de Philips.
Din 17 august 1982 au trebuit să treacă aproape 15 ani pentru ca primul inscriptor de CD-uri să apară pe piaţă şi acesta la un preţ prohibitiv, peste 1.000$. De atunci se poate spune că CD-ul a renăscut. Statisticile indică un volum de peste 200 miliarde de astfel de medii optice vândute în istorie.
Un sfert de secol de prezenţă pe piaţă este o perioadă destul de îndelungată de existenţă a unui standard de stocare optică. Spun aceasta deoarece standardul DVD nu va ajunge cu siguranţă la această etate. Atât CD-urile, cât şi DVD-urile vor fi înlocuite încet cu mediile Blu-ray şi HD-DVD.