Butterfly, un dispozitiv pentru retelele de socializare online

14.05.2007
Butterfly, un dispozitiv pentru retelele de socializare online

Dacă ne uităm la dispozitivele electronice de succes din mediul consumer, vedem că avem de-a face cu dispozitive destinate în principal tinerilor. Care este cheia succesului lor? Cred că sunt două ingrediente principale: designul şi uşurinţa în utilizarea cotidiană.

În aceste condiţii nu este normal să ne întrebăm de ce nu sunt folosiţi designeri cât mai tineri pentru a crea dispozitive pentru cei de aceeaşi vârstă cu ei? Dacă aveţi dubii şi credeţi că este nevoie de designeri experimentaţi, cu ani grei de lucru în spate, pentru a crea produse deosebite nu pot decât să vă arăt ce a fost capabil să conceapă Andrew Kim, un tânăr coreean de 15 ani, care momentan studiază în Canada.

Butterfly, in toata splendoarea sa

Conceptul lui se cheamă Butterfly şi poate fi descris cel mai uşor ca o soluţie de interfacţiune pentru reţelele de socializare online. Butterfly foloseşte un mecanism de pivotare, care deschide dispozitivul propriu-zis, scoţând la iveală cele două ecrane ale sale: unul principal şi unul secundar, sensibil la atingere, care permite interacţionarea cu dispozitivul, deoarece Butterfly nu dispune de nici un buton.

Interfata lui Butterfly este cu siguranta diferita de ce am folosit pana acum

Printre principalele caracteristici ale lui Butterfly trebuie menţionate funcţia de telefon, cameră digitală, slot de memorie SD, baterie reîncărcabilă/ amovibilă, conexiune WiFi şi cele două ecrane: de 3.5” AMOLED, despectiv 3.4” touchscreen.

Un alt punct puternic al lui Butterfly este interfaţa, cu un aspect demn de era WEB 2.0, ce se schimbă automat în funcţie de secţiunea meniului în care ne aflăm: player-ul multimedia, modul cameră digitală, registrul de apeluri, ecranul de stand-by samd. Andrew Kim s-a folosit de un principiu foarte bun când a proiectat Butterfly: “Mai simplu este mai bun”. Tind să îi dau crezare…

Urmărește Go4IT.ro pe Google News