Cel mai sigur portofel din lume are cameră, localizare prin GPS şi alarmă

28.07.2017

Volterman, o firmă din Armenia, a prezentat cel mai sigur portofel din lume. Acesta dispune de sistem de alarmă, cameră şi localizare prin GPS. Volterman Smart Wallet mai include propriul procesor, 512 MB memorie RAM, conectivitate Wi-Fi şi tehnologie Bluetooth 5.0.

 

Camera de pe portofel este opţională şi poate fi setată în aşa fel încât să le facă poze persoanelor care îl deschid. Imaginea este trimisă apoi pe smartphone-ul proprietarului.

 

 

Volterman este realizat din piele naturală, iar o caracteristică care iese în evidenţă mai mult decât celelalte este sistemul de alarmă. Dacă portofelul se află la o distanţă mai mare decât cea setată în aplicaţia de smartphone de către proprietar, alarma porneşte.

 

Dispozitivul dispune şi de un power bank, de 2.000 sau 5.000 mAh, care poate fi utilizat pentru a încărca alte electronice.

 

 

Proiectul a fost finanţat cu succes pe platforma de crowdfunding Indiegogo, unde a atras, până în acest moment, fonduri de peste 700.000 de dolari. Dezvoltatorii sperau să strângă 45.000 de dolari, dar produsul a fost primit excelent.

 

Livrările pentru Volterman Smart Wallet vor începe în luna decembrie a acestui an.

 

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult