HyperX anunţă lansarea căştilor HyperX CloudX Pro Gaming, adresate pasionaţilor de jocuri pe consolă.
Anunţat în luna ianuarie a acestui an, parteneriatul dintre HyperX şi Microsoft pentru producerea oficială de căşti pentru consola Xbox One arată cum şi primele roade. Seria HyperX CloudX extinde oferta de produse pentru console a companiei, cu un design special conceput pentru Xbox.
Căştile HyperX CloudX au controlul audio integrat, ceea ce le permite utilizatorilor să regleze volumul şi să oprească microfonul detaşabil care anulează zgomotul, direct de pe cablu. Cadrul argintiu, din aluminiu rezistent şi finisajele negre mate ale căştilor se potrivesc cu controller-ul wireless Xbox Elite. CloudX vine la pachet cu o husă rezistentă de protecţie pentru voiaj. Căştile folosesc drivere de 53 mm şi cupe de tip memory-foam, promiţând o folosire îndelungată fără disconfort. În plus, certificarea TeamSpeak şi compatibilitatea cu Discord, Skype, Ventrilo, Mumble şi RaidCall confirmă experienţa de chat îmbunătăţită.
HyperX CloudX – principalele caracteristici:
Microfon:
“Familia de produse HyperX Cloud şi-a câştigat notorietatea datorită confortului, calităţii şi valorii pe care le oferă. Am conceput CloudX cu aceleaşi caracteristici mult apreciate şi premiate şi am adăugat un confort sporit şi accesorii premium, ţinând cont totodată de bugetele gamerilor, pentru a menţine un preţ optim”, a declarat Gabriel Gîdea, director de dezvoltare Kingston Technology România şi Bulgaria.
HyperX CloudX vine la pachet cu cupe pentru urechi interschimbabile din velur, un prelungitor de 2m pentru PC şi o husă rezistentă pentru voiaj. Preţul recomandat de producător este de 99,99 de euro.