Cum transformi un smartphone cu Android în webcam pentru PC

23.04.2020
Cum transformi un smartphone cu Android în webcam pentru PC

Un webcam bun dedicat pentru PC costă mult, dar vestea bună este că îți poți transforma smartphone-ul actual sau un telefon pe care îl ai prin casă într-un astfel de dispozitiv.

Nevoia de camere web a crescut în contextul pandemiei COVID-19, când multe activități care înainte se făceau offline se desfășoară acum prin intermediul aplicațiilor pentru videoconferințe.

Modelele bune de webcam-uri erau scumpe și înainte de criză, dar acum prețurile au crescut și mai mult. Astfel, puțini oameni sunt dispuși să dea câteva sute de lei pe o cameră web pe care o folosesc doar pentru a intra în videoconferința zilnică cu șefii sau pentru a vedea ce mai fac părinții lor o dată la câteva zile.

Avantajul unui smartphone folosit pe post de webcam este calitatea bună a imaginii pe care o oferă, deoarece poate fi utilizată camera principală a dispozitivului.

Sunt mai multe aplicații în magazinul virtual Google Play care permit transformarea unui smartphone în cameră web, dar recomand DroidCam Wireless Webcam, deoarece este fiabilă și ușor de setat. Aplicația se instalează pe dispozitivul Android, fie că este smartphone sau tabletă. Condiția este ca terminalul să ruleze Android 5.0 sau o versiune mai nouă a sistemului de operare.

Dev47Apps, dezvoltatorul DroidCam, oferă și o aplicație desktop, pentru platformele Windows și Linux. După ce au fost instalate aplicațiile, pe telefon și computer (trebuie permisă instalarea de drivere audio speciale), există două opțiuni de conectare a telefonului, via Wi-Fi sau USB.

Vă recomand să alegeți opțiunea de conectare prin Wi-Fi (LAN), care este mult mai simplă. Tot ce trebuie să faceți este să introduceți în clientul desktop IP-ul smartphone-ului, pe care îl găsiți în aplicația DroidCam pentru Android. Apoi trebuie bifate căsuțele Video și Audio.

Pentru realizarea conexiunii este necesar ca aplicația de pe smartphone să fie pornită. Următorul pas este să îi indicați aplicației de videoconferințe camera folosită. De exemplu, La Skype mergeți în Settings, iar la secțiunea Audio & Video selectați DroidCam Source.

Dacă doriți mai multe funcții – precum zoom, setarea luminozității sau capturi de imagini – și calitate video mai bună puteți achiziționa versiunea Pro a aplicației – DroidCamX Wireless Webcam Pro -, care costă 20 de lei.

Pentru a transforma un dispozitiv iOS în webcam, urmați pașii din acest articol.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult