Până acum am auzit despre dock-ul DeX Station pentru Galaxy S8 doar din zvonuri, însă acum avem atât o imagine cu produsul, cât şi o listă de specificaţii tehnice, care confirmă câteva dintre funcţiile acestuia. Se pare că noul flagship de la Samsung va putea fi transformat într-un computer de tip desktop cu ajutorul acestui dispozitiv, iar hardware-ul integrat în acesta este puţin mai complex decât ne-am fi aşteptat.
DeX Station nu pare să fie un simplu dock care oferă o ieşire către un monitor, ci include şi alte câteva mufe şi chiar şi un cooler activ pentru a asigura o experienţă de utilizare mai bună. Telefonul va fi conectat la telefon prin intermediul unei mufe USB Type-C. Aceasta va alimenta dispozitivul în timpul utilizării, dar va conecta hardware-ul şi la alte câteva port-uri pe care le întâlnim de obicei pe computere.
Utilizatorii vor putea conecta un monitor la Galaxy S8 prin DeX Station printr-o mufă HDMI (care va putea oferi suport pentru rezoluţie 4K la 30 Hz), două mufe USB 2.0 (probabil pentru periferice) şi o mufă Ethernet de 100 Mbps, pentru o conexiune la internet prin cablu. Partea din spate a dock-ului are fante de aerisire, iar sub acestea este integrat un ventilator activ, care va răci dispozitivul în timpul funcţionării. Este posibil ca Galaxy S8 să ruleze la frecvenţe mai mari atunci când este conectat la DeX Station, iar cooler-ul va asigura răcirea corespunzătoare.
Se pare că telefonul va trece într-un nou mod software numit „Galaxy Desktop”, care probabil că va fi un skin nou, orientat către utilizarea cu un mouse şi o tasatură a interfeţei Galaxy Experience pentru Android 7.0. Conform listei de specificaţii tehnice, DeX Station oferă suport pentru tehnologia AFC (Adaptive Fast Charging), deci probabil că acest accesoriu va putea fi folosit şi în afara mediului desktop, doar pentru încărcare.
Preţul listat în imaginea de mai sus este acelaşi cu cel din leak-urile recente, de 150 de euro. DeX Station va fi cel mai probabil anunţat pe 29 martie, odată cu pentru Galaxy S8.