Chiar dacă suntem în anul 2006, încă folosim foarte des scrisul de mână. Şi nu mă refer la cazurile când trebuie să scriem un bileţel, nu, ci la situaţii de genul următor: studentul care merge la şcoală şi notează cursurile, omul obişnuit care îşi notează ideile discutate în cadrul şedinţei la care participă, etc.
În aceste cazuri se foloseşte de obicei un clipboard. Desigur toată lumea ştie ce este acela un clipboard. Şi tocmai pentru că el este atât de popular, compania ACECAD a hotărât să aducă conceptul la nivelul secolului XXI, prin intermediul produsului lor denumit DigiMemo A402.
Acesta este un dispozitiv electronic capabil să stocheze în memoria internă ceea ce noi scriem pe foaia de hârtie cu ajutorul unui stilou special, pentru ca apoi să tranferăm cu uşurinţă datele pe calculator. Soluţii de acest gen au mai fost implementate şi de alţi producători, însă aceasta pare să fie una completă. Pur şi simplu punem un teanc de foi de hârtie obişnuite pe suprafaţa sensibilă la apăsare a clipboard-ului şi ne apucăm să scriem cu stiloul special livrat în pachet. Şi când spun teanc nu e doar o figură de stil, pentru că dispozitivul este capabil să detecteze ceea ce scriem printr-un strat de peste 100 coli de hârtie. Când am terminat o pagină dăm foaia de hârtie la o parte, apăsăm pe unul din butoanele aparatului ca să o salvăm în memorie şi începem alta nouă. Interesant e că putem reveni oricând la o pagină anterioară pentru a face diverse modificări, lucru care se va dovedi de multe ori foarte folositor.
Toate paginile sunt salvate ca poze în memoria flash a dispozitivului. Aceasta are doar 32 MB (destul pentru circa 150 pagini), dar putem introduce oricând un card miniSD care ne va permite să stocăm până la 999 de coli. Aceasta este capacitatea maximă, dar cu siguranţă este mai mult decât suficientă. Pentru că după ce le salvăm în memorie le putem scoate lejer pe un computer, prin intermediul conexiunii USB. Soft-ul cu care vine livrat DigiDemo-ul permite tranformarea scrisului de mână în fonturi de calculator. Acesta mai dă şi rateuri, mai ales dacă nu aveţi un scris cât de cât caligrafic, dar de obicei rezultatele sunt foarte bune, după cum puteţi vedea şi din poza alăturată.
Poate unii dintre dumneavoastră vor considera acest dispozitiv un moft. Mie unul mi se pare folositor, pentru că m-ar scuti de scanarea diverselor foi cu date pe care vreau să le pot păstra pe computer. Lejer şi portabil, DigiMemo A402 are dimensiuni de 245 mm (W) x 336 mm (L) x 12 mm (H) şi doar 660 g. Suprafaţa de scris este asemănătoare colilor de hârtie A4. Alimentându-se cu 4 baterii AAA, dispozitivul are o autonomie de peste 80 de ore de folosire continuă. De stiloul spcial nici nu mai pomenim, producătorii susţinând că poate funţiona fără a schimba bateria timp de peste un an.
Toate acestea la un preţ de 179 $ pe piaţa din Statele Unite. Poate va ajunge şi la noi cândva. Fiind o alternativă ieftină şi lejeră a unui Tablet PC şi beneficiind în plus şi de un design profesionist, DigiMemo A402 şi-ar găsi cu siguranţă destui fani şi în România.