Lidl va vinde săptămâna viitoare un dispozitiv de iluminat foarte interesant, sub marca proprie Livarno Home. În magazine va fi disponibilă o plafonieră LED cu telecomandă.
Dispozitivul se aprinde automat atunci când o persoană intră în raza senzorului. Acesta are o rază de acțiune de 5 metri. Plafoniera poate oferi lumină rece sau caldă, în intervalul de temperatură de culoare 3.000 K – 6.500 K.
Dispozitivul dispune de zone, la exterior și interior, cu lumină decorativă care poate fi activată opțional. Acolo pot fi afișate culorile albastru, verde sau roșu.
Intensitatea maximă a fluxului luminos oferită de plafoniera LED este de 2.400 de lumeni. Dispozitivul poate fi controlat prin intermediul telecomenzii dedicate. Produsul nu este smart.
Plafoniera va fi disponibilă în două versiuni, 44,5 x 44,5 x 6 cm și 100 x 25 x 6 cm, la prețul de 229 de lei, începând de joi 29 septembrie.
Lidl va oferi garanție de 3 ani la acest produs. LED-urile incluse în dispozitiv nu pot fi înlocuite.
Foto: Lidl.ro
CITEȘTE ȘI:
Lidl 26 sept. – 2 oct.: Avalanșă de gadgeturi și unelte. Cele mai interesante produse
Unelte utile în orice atelier, disponibile la Kaufland cu prețuri bune
Ce salarii au angajații eMAG în 2022. Cât câștigă un dezvoltator PHP sau un analist financiar