Două dispozitive auto utile în orice mașină, disponibile în curând la Lidl

01.09.2022
Două dispozitive auto utile în orice mașină, disponibile în curând la Lidl

Lidl va avea, începând de luni, o ofertă bogată de produse auto sub mărcile proprii Tronic, Silvercrest sau Parkside. Am selectat două articole utile în orice mașină.

În magazinele lanțului de supermarketuri va putea fi găsit un set care include suport pentru telefon și încărcător auto, marca Tronic.

Cablul încărcătorului include un adaptor pentru a putea fi folosit împreună cu mufe USB-C și micro-USB.

Citește și: Ofertă bogată de electronice la Kaufland: 3 produse pe care vi le recomandăm la prețul actual

Suportul pentru telefon se prinde la grila sistemului de aer condiționat al automobilului. Adaptorul pentru priza de 12 V a mașinii include porturi USB-C și USB-A.

Pachetul va costa 35 de lei și va beneficia de garanție extinsă, timp de 3 ani.

Totodată, o lampă de lucru cu acumulator, marca Parkside, va fi disponibilă la prețul de 70 de lei. Dispozitivul oferă trei trepte pentru intensitatea fluxului luminos: 600 lm / 300 lm / 60 lm (în modul lumină frontală). Autonomia maximă, în cele trei moduri, oferită de acumulatorul cu capacitate de 2.400 mAh este de: 3 ore, 6 ore, respectiv 16 ore.

Lampa vine cu adaptor dedicat pentru încărcare și dispune de un sistem magnetic pentru prinderea pe suprafețe metalice. În pachet este inclus și un cablu de încărcare. Un adaptor pentru priză nu este disponibil, dar lampa poate fi conectată la încărcătoare de telefoane mobile sau la baterii externe.

Citește și: Dispozitiv Parkside cu baterie neobișnuit, disponibil acum la Lidl

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult