Evoluţia este simplă şi cuprinzătoare. Prima dată a apărut frigiderul cu ventilaţie, la scurt timp maşina de spălat cu bule de aer, iar acum cabina de duş cu aer. Nu este o glumă, ci doar dorinţa unei companii japoneze care doreşte comercializarea unei cabine de duş cu aer pentru publicul larg.
Iniţial cabinele au fost concepute pentru spitale şi instituţiile unde igiena este o necesitate absolută. Duşul, produs de Okamura Corporation şi Sanki Engineering’s Entryway, poate înlătura 90% din impurităţile de pe haine. Scopul lui într-un apartament nu îl prea văd, insă necesitatea sa în instituţiile mai sus amintite nu se pune la îndoială.
Oricum, cabina nu cred că ar fi îndrăgită de doamne sau domnişoare deoarece coafurile acestora o să fie cu siguranţă spulberate de jetul de aer.
Întreprinzătorii japonezi au de gând să lanseze pe piaţă duşul cu aer în luna octombrie la un preţ de 1,89 milioane de yen (15,921$)