Electronice din categorii populare, disponibile în curând la Lidl pentru a fi oferite cadou

12.12.2022
Electronice din categorii populare, disponibile în curând la Lidl pentru a fi oferite cadou

Lidl va introduce în ofertă mai multe gadgeturi și electronice care pot fi oferite cadou de Sărbători.

Pe lângă televizorul smart Samsung, care este produsul vedetă al săptămânii, în magazine vor mai putea fi găsite două modele de căști Silvercrest și un rucsac Topmove.

O pereche de căști Bluetooth, de tip on-ear, va fi disponibilă la prețul de 129 de lei. Potrivit producătorului, autonomia oferită de bateria încărcată complet este de 4 ore. Banda pentru cap este ajustabilă, iar pe una dintre cupe se găsesc butoanele pentru comenzi.

Citește și: Ofertele Lidl și Dedeman: 5 decorațiuni „wow” de exterior, disponibile cu preț bun

Un model de căști cu fir, tot de tip on-ear, va putea fi achiziționat de asemenea de la Lidl la prețul de 50 de lei. Căștile pot fi ajustate pentru a se potrivi pe capul utilizatorului, au cablu cu lungime de 1,2 metri și telecomandă pentru comenzi pe fir.

Lidl
Rucsacul pentru laptop pe care îl va oferi Lidl.

Totodată, un rucsac pentru laptop cu elemente reflectorizante va putea fi cumpărat la prețul de 129 de lei. Aceasta are compartiment dedicat pentru tabletă (cu ecran cu diagonala de maxim 12,5 inch). Rucsacul, cu dimensiunile 27 x 45 x 13 cm, poate acomoda laptopuri cu display de maxim 15 inch. Acest model are capacitate de 17 litri, suportă o greutate maximă de 8 kg și are fermoare YKK. Pe partea din spate care face contact cu spatele purtătorului sunt disponibili bureți pentru un confort mai mare.

Cele trei produse intră în oferta Lidl joi, 15 decembrie. Produsele vor beneficia de garanție de 3 ani.

Foto: Lidl.ro

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult