Geanta inteligentă – pentru doamnele şi domnişoarele grăbite

24.03.2008
Geanta inteligentă – pentru doamnele şi domnişoarele grăbite

În loc de „grăbite” puteţi să citiţi „puţin mai uituce”. Ladybag este o geantă cu senzori care ştie ce ai pus sau ce ai scos din ea şi te anunţă în consecinţă. Conform canadienilor responsabili pentru acest concept, geanta se adresează doamnelor şi domnişoarelor care vor să se asigure că nu pleacă de acasă „neechipate” corespunzător. Detectarea diverselor accesorii obligatorii, cum ar fi portofelul, telefonul mobil, cheile, trusa de machiaj ş.a.m.d., se face prin intermediul tehnologiei RFID. Cum un singur design nu ar fi mulţumit pe toată lumea, sunt disponibile două sisteme afişare.

Geanta inteligentă – sistemele de afişare

Pentru domnişoarele cu vârste între 15 şi douăzeci şi ceva de ani va fi disponibil sistemul de comunicare afectivă (ACS). Este un alt mod de-a spune că pe geantă va fi cusută o matrice de LED-uri care, aprinse, vor avea formele emoticon-urilor cu care suntem deja obişnuiţi. Şi nu uităm şi de nelipsita inimioară. Pentru doamnele sau domnişoarele care au depăşit o anumită vărstă, sistemul de organizare efectivă (EOS) va afişa doar simbolul obiectului lipsă. Nu ştim dacă va intra vreodată în producţie, dar conceptul are destul de mult potenţial. Imagini mai multe găsiţi în link-ul sursei şi pe site-ul oficial.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News