Ecranele tactile au ajuns în ultimii 15 ani de la simple curiozități la metoda principală prin care interacționăm cu tehnologia și internetul. Astfel, este curios cum în tot acest timp nu au apărut mai multe metode de control care să ne ofere posibilitatea de control prin gesturi sau prin atingeri pe mai multe tipuri de dispozitive. Desigur, au existat tentative din partea Microsoft cu Kinect însă acest sistem nu s-au dovedit a fi de succes, în special datorită costului ridicat. Glamos dorește însă să transforme orice ecran într-un touchscreen, cu ajutorul unui dispozitiv de dimensiuni mici care folosește tehnologie LiDAR.
Tehnologia LiDAR nu este tocmai nouă, fiind folosită de mai mulți ani de companii din industria auto pentru a realiza vehicule autonome. De asemenea, Apple a integrat de curând un astfel de senzor pe iPad Pro 2020, capabilitate care îi permite să detecteze în trei dimensiuni obiectele din jur. Glamos vine însă cu o propunere mai simplă: folosirea LiDAR pentru detectarea de gesturi, pentru a putea controla oricare dintre ecranele din jur.
Câteva cazuri de utilizare prezentate de creatorii acestui produs ar fi utilizarea pe un laptop care nu beneficiază de un touchscreen prin gesturi de mișcare, sau atingeri, controlarea unei prezentări în Power Point fără un mouse sau clicker, rularea de jocuri pe un televizor și controlarea lor prin gesturi sau chiar navigarea meniului unui televizor inteligent. De altfel, Glamos ar putea oferi posibilitatea de a controla de la distanță o tabletă, util în special atunci când găteși și ai instrucțiunile pe ecranul tabletei.
Glamos folosește lasere și o oglindă pentru a putea detecta mișcare la 180 de grade și are o rază de acțiune de aproximativ 1 metru, deci poate fi folosit atât pentru controlul dispozitivelor mai mici, în proximitate imediată, cât și pentru dispozitive mai mari, precum televizoare, care pot fi așezate la o distanță mai mare.
Proiectul Glamos este dezvoltat de foști ingineri Samsung și a fost finanțat pe Indiegogo cu peste 400.000 de dolari în luna martie. Proiectul este încă activ, deci cei care își doresc un Glamos sau Glamos Pro (versiune wireless cu bluetooth), pot în continuare să comande unul. Livrările vor avea loc în luna august, iar prețul de pornire este de 130 de dolari.