Halo Back adaugă butonul „back” pe iPhone 6

25.05.2015

Fiecare fenomen online are în general o durată de viaţă, mai lungă sau mai scurtă, în funcţie de răspunsul publicului şi suportului din spatele acestuia. Kickstarter nu pare să scadă în popularitate nici după atât de mulţi ani de existenţă, ba chiar stimulează creativitatea celor capabili să realizeze tot felul de gadget-uri şi aplicaţii. Unul dintre acestea este Halo Back, o protecţie inteligentă pentru ecranul noilor iPhone-uri, care doreşte să ofere acces mai uşor la funcţia „back” din aplicaţii.

Timp de mulţi ani, Apple a fost împotriva telefoanelor cu ecrane foarte mari, unul dintre motivele principale invocate de companie pentru această decizie fiind accesul greoi cu degetul la conţinutul afişat în partea superioară. Ei bine, se dovedeşte că cel puţin din acest punct de vedere, interfaţa iOS nu a fost gândită şi nu este tocmai potrivită pentru ecranele mari de pe iPhone 6 şi 6 Plus. Accesarea butonului „back” din aplicaţii, poziţionat de regulă în partea din stânga sus este foarte greoaie atunci când telefonul este manevrat cu o singură mână. Halo Back este soluţia propusă de către compania Haloband Inc.

Practic, Halo Back este o simplă protecţie pentru ecranul telefonului, care îl va proteja de zgârieturi şi impacturi, însă în partea din stânga jos, aceasta include un buton invizibil. Acesta este practic un conductor de energie electrică, care funcţionează foarte asemănător cu tehnologia capacitivă. Atunci când butonul este atins, energia electrică din corpul uman este condusă în partea de sus a ecranului, printr-un circuit transparent, aproape invizibil, exact unde se găseşte în general butonul „back”. Acest lucru înseamnă că protecţia de ecran Halo Back nu necesită energie electrică separată şi nici conectare prin bluetooth sau WiFi. Odată aplicată pe suprafaţa telefonului, noul buton pur şi simplu funcţionează.

Halo Back este construit din sticlă acoperită cu un înveliş cu nanoparticule şi cu un tratament oleofobic, pentru a oferi o experienţă de utilizare cât mai apropiată de cea a sticlei de pe iPhone. Varianta pentru iPhone 6 cântăreşte doar 6 grame, în timp ce varianta pentru iPhone 6 Plus adaugă 8 grame la greutatea totală. Fiecare măsoară doar 0,21 mm în grosime şi se aplică direct pe display-ul telefonului.

Cei care vor susţine proiectul pe Kickstarter vor beneficia de un preţ scăzut, care a început de la 12$ şi urcă până la 17 dolari pentru fiecare unitate, în limita stocului. Versiunea finală va costa 49$ în magazine şi în cazul în care Halo Back pentru iPhone 6 se va bucura de succesul dorit, va fi lansată şi o versiune pentru generaţia iPhone 5. Proiectul a fost deja finanţat în totalitate, strângând 80.000 de dolari, de patru ori mai mult decât a fost cerut iniţial. Mai sunt 18 zile până la finalizarea proiectului, iar Haloband se aşteaptă ca în luna august să înceapă livrarea produsului.

Desigur, un update de software care mută butonul de back în altă parte ar putea să invalideze utilitatea lui Halo Back, însă Apple este cunoscută ca o companie conservatoare când vine vorba despre design. Desigur, cei care nu vor să apeleze la butonul de back din partea de sus şi nici nu vor să cumpere o protecţie Halo Back, pot apela la gestul de glisare de la stânga la dreapta în orice parte a display-ului, care este companibilă cu majoritatea aplicaţiilor care folosesc API-urile Apple.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult