Unele dintre primele dispozitive inteligente pe care IKEA le-a lansat pe piață au fost încărcătoare wireless pentru smartphone-uri, iar de atunci, compania a tot oferit produse echipate cu astfel de capabilități. Se pare că următorul gadget pe care IKEA îl pregătește pentru lansare este tot un încărcător wireless, însă de data aceasta unul portabil numit Nordmarke, nu unul care rămâne permanent „lipit” de un birou sau o comodă.
Compania suedeză nu a anunțat încă în mod oficial noul încărcător wireless Nordmarke, însă acesta a fost deja depistat în magazinele din Germania și a putut fi cumpărat de către publicația mobiFlip. Dispozitivul costă 20 de euro și permite încărcarea dispozitivelor prin intermediul tehnologiei wireless Qi.
De fapt, Nordmarke este o combinație dintre un încărcător wireless și o baterie portabilă, având la interior două celule 18650, cu capacitate totală de 6.500 mAh. Astfel, ai putea alimenta un smartphone modern cel puțin o dată folosind acest dispozitiv.
Design-ul este unul cam neobișnuit pentru un încărcător portabil. Carcasa este din plastic, și are o formă trapezoidală din profil, iar partea de sus, care găzduiește telefonul sau accesoriile compatibile cu încărcare Qi, este acoperită cu un material textil. Există un singur buton fizic pe carcasă și patru LED-uri care indică starea de încărcare a bateriei interne.
Din păcate, viteza de încărcare nu este una tocmai impresionantă. Încărcătorul poate alimenta dispozitive la 5W și necesită încărcare la 10W printr-un cablu USB-C. Încărcătorul și cablul USB nu sunt însă livrate în cutia dispozitivului.
Nordmarke nu este încă pe site-ul companiei, însă a fost deja aprobat în SUA de FCC. Există astfel fotografii cu dispozitivul și cu elementele interne ale acestuia, cât și elemente vizuale care explică modul în care acesta funcționează.