Nu cred că greşim dacă spunem că cea mai mare atenţie la realizarea acestui cinematograf personal a fost acordată sonorizării. Sistemul de sunet este, în principiu, de tip 8.8 canale, dar dispune de mult mai mult de 16 difuzoare. Kipnis a ajuns la concluzia că un singur difuzor central nu este de-ajuns, aşa că a comandat 3 unităţi Snell LCR-2800. Cele 8 subwoofere iniţiale – Snell 1800 THX Music & Cinema Reference cu diametru de 18” – erau ok, dar pentru că nu tremura canapeaua destul de tare, a mai comandat încă 8.
Pentru ca înaltele să nu fie dezavantajate în acest sistem, a folosit 10 tweetere MuRata ES103A. La final, plaja de frecvenţe a fost între 10 Hz şi 100 kHz. Pentru amplificare au fost folosite 35 de unităţi, 30 dintre acestea, McIntosh MC-2102 cu lămpi şi condensatori solizi, fiind dispuse sub formă de cerc în sală. Puterea totală ajunge la 11.315 W de cea mai înaltă calitate.
Numele oficial al ansamblului creat de american este Kipnis Studio Standard sau KSS, iar cei care şi-l pot permite, pot comanda o versiune personalizată în funcţie de dimensiunile sălii disponibile. Costul ansamblului din imaginile alăturate este de aproximativ 6 milioane de dolari. Pasionaţii pot găsi mai multe detalii pe pagina oficială.
Sunt unii care cred că cel mai potrivit loc pentru a viziona un film este acasă, în fotoliul preferat şi îi înţeleg perfect. Avantajele principale sunt faptul că ai control asupra filmului pe care îl vizionezi, asupra volumului sunetului, snacks-urilor consumate şi, nu în ultimul rând, asupra audienţei. Principalul dezavantaj rămâne dimensiunea ecranului, sunetul putând fi adus întotdeauna la cel puţin aceleaşi standarde ca în cinematografele pretenţioase. Ceea ce vă vom prezenta în continuare este un exemplu de pasiune pentru o experienţă cinematografică absolută.
Pasiunea lui Jeremy Kipnis pentru filme a început de la o vârstă fragedă. După ce a lucrat ca inginer de sunet şi producător pentru case de discuri, a ajuns să deţină propriul label specializat pe muzică clasică. Cu un certificat de tehnician de la Imaging Science Foundation, Kipnis a decis să îşi construiască propriul cinematograf în reşedinţa sa din Redding, Connecticut. Cum fondurile nu erau o problemă, iar spaţiul de care dispunea era suficient de mare, singura problemă rămasă a fost dotarea sălii.
Ceea ce Jeremy numeşte „The Greatest Show on Earth” are loc într-o sală a cărei podea are dimensiunile de 8×10 m şi a cărei înălţime variază de la 2,5 m la 5 m. Ecranul de proiecţie folosit este curbat, are diagonala de 5,5 m şi trebuie să fi chiţibuşar ca să afirmi că e prea mic atunci când îl priveşti de la 5-6 metri depărtare. În plus, imaginea afişată poate fi comparată numai cu cea din cinematografele IMAX din punct de vedere al calităţii. Cum rezoluţia de 1920×1080 este deja comună, Kipnis a decis să folosească un proiector Sony SRX-S110 ce poate afişa 4096×2160 de pixeli.