Detalii recente indică faptul că japonezii de la Sony pregătesc o versiune îmbunătățită a popularelor căști WH-1000XM5.
Modelul WH-1000XM6, prevăzut pentru anul acesta, promite o serie de actualizări interesante atât la nivel de design, cât și de funcționalitate.
Să vedem toate detaliile pe care le știm până acum despre acest model de top.
Unul dintre cele mai notabile aspecte ale căștilor este utilizarea Bluetooth 5.3, ceea ce deschide posibilitatea suportului pentru tehnologia Auracast și pentru conexiuni audio de înaltă calitate prin Bluetooth LE Audio.
Totuși, documentația oficială scăpată online nu confirmă dacă aceste funcții vor fi integrate.
Indiferent de direcția aleasă, acest upgrade asigură un consum redus de energie și o conexiune mai stabilă, aspecte care sunt atât de esențiale pentru utilizatorii pretențioși.
Un alt detaliu interesant este reproiectarea balamalei.
Aceasta ar putea rezolva una dintre cele mai frecvente plângeri ale utilizatorilor modelului WH-1000XM5: fragilitatea acestei componente.
Mai mult: se pare că noul model ar putea avea pernițe detașabile pentru o întreținere și înlocuire mult mai ușoare.
Debutul oficial al noilor căști de la Sony modelului WH-1000XM6 ar putea avea loc în vara acestui an.
Modelul anterior, WH-1000XM5, a fost lansat în mai 2022, așa că un anunț în primăvara lui 2025 este o posibilitate reală.
Deocamdată, aceste căști sunt în faza de prototip, astfel că specificațiile finale ar putea suferi modificări pe parcurs.
Modelele anterioare ale seriei WH-1000XM au stabilit standarde într-un segment deja competitiv, iar XM6 are misiunea dificilă de a îmbunătăți formula.
Dacă e să ne luăm după succesul modelului anterior, care încă se vinde bine datorită raportului foarte bun între preț și performanță, Sony trebuie să vină cu funcții care justifică un upgrade.
O calitate mai bună a sunetului, o anulare a zgomotului încă și mai eficientă și un design mai robust ar putea fi ingredientele de bază.
Cu toate acestea, rămâne de văzut dacă WH-1000XM6 va fi doar un upgrade incremental sau dacă cei de la Sony vor reuși să aducă pe piață un produs care să redefinească segmentul căștilor wireless premium.