LG se lăuda în urmă cu doar câteva săptămâni că va lansa primul smartwatch cu Android Wear care se conectează la o reţea 4G, însă modelul Urbane 2nd Edition LTE a fost retras de la pre-comandă. Se pare că o problemă destul de gravă a fost depistată în ultimul moment, iar retragerea dispozitivului a fost singura opţiune pentru compania coreană. Data de lansare era chiar astăzi, 20 noiembrie, iar momentan nu a fost comunicată o nouă dată.
De fapt, este posibil ca noul LG Urbane 2nd Edition cu modem de date să nici nu mai ajungă în magazine vreodată. Informaţiile disponibile sugerează că defecţiunea afecta utilizarea de zi cu zi a produsului, iar LG ia în considerare chiar şi anularea acestui model. Operatorii din Statele Unite care au oferit noul smartwatch spre pre-comandă, AT&T şi Verizon, au început deja să ofere banii înapoi clienţilor spunând că acesta nu va mai fi lansat.
Nu este însă clar dacă este vorba despre o problemă hardware, una software sau o combinaţie de factori, însă nici LG, nici Google nu sunt într-o lumină prea bună odată cu acest incident. Android Wear este în urma altor sisteme de operare pentru ceasuri inteligente precum Tizen, fiind pe piaţă de peste un an, fără a putea fi conectat la reţelele de telefonie mobilă. De asemenea, LG pierde mulţi bani pentru unităţile deja produse şi efortul de cercetare şi design care au fost investite în dezvoltarea acestui model de ceas.
LG a oferit o variantă LTE a modelului precedent, LG Watch Urbane, însă acesta rula o versiune adaptată pentru ceasuri a sistemului proprietar de operare Web OS. În cazul în care noul Urbane 2nd Edition LTE nu va mai ajunge pe piaţă, un alt producător va trebui să îşi ia inima în dinţi pentru a anunţa „primul smartwatch Android Wear cu LTE”.