Ochelarii inteligenţi Google Glass au atras privirile tuturor în momentul lansării, însă interesul şi entuziasmul utilizatorilor sau potenţialilor utilizatori s-au diminuat încetul cu încetul iar viitorul produsului este incert. Dacă ochelarii inteligenţi au ratat debutul pe piaţa accesoriilor de uz personal, aceştia ar putea deveni în schimb nişte instrumente de lucru atât de utile încât şi cei de la NASA testează un model pe care speră să-l finalizeze până în toamnă.
Celebra agenţie spaţială nord-americană s-a implicat în dezvoltarea unor ochelari inteligenţi care îi vor putea asista pe astronauţi în timpul depanării unor probleme sau în timpul experimentelor. În prezent, astronauţii sau cercetătorii de pe staţiile orbitale folosesc manualele tipărite, care sunt dificil de folosit într-un mediu fără gravitaţie, sau apelează la convorbirile telefonice cu centrele de control terestre, caz în care trebuie să se lupte cu latenţele mari şi legăturile radio intermitente. NASA a analizat câteva opţiuni pentru realizarea unui sistem de calcul portabil care să nu ţină ocupate mâinile astronauţilor, iar ideea ochelarilor inteligenţi a fost cea mai atractivă.
Produsul este dezvoltat în colaborare cu Osterhout Design Group, o companie californiană care oferă o platformă software de realitate augmentată a cărei interfaţă virtuală este proiectată pe lentilele ochelarilor. Această companie va furniza şi ochelarii efectivi, NASA urmând să integreze propriile rutine software inteligente pentru recunoaşterea imaginilor sau obiectelor şi să particularizeze restul platformei software conform cerinţelor proprii. Conform descrierii, viitorii ochelari inteligenţi vor putea stoca manuale tehnice, vor putea recunoaşte obiectele din faţa ochilor şi vor putea oferi informaţii sau ghiduri relevante care vor uşura munca în aceste condiţii dificile.
Dacă lucrurile vor decurge normal, NASA afirmă că primele exemplare funcţionale vor fi gata în toamnă, acestea urmând să fie apoi testate în laboratoare submarine care pot simula condiţiile extra-atmosferice. În cazul în care prototipurile se vor dovedi fiabile şi utile, acestea vor fi testate în condiţii reale de către una din viitoarele echipe NASA.
Piaţa specializată este una interesantă pentru producătorii care s-au aventurat deja să proiecteze ochelari inteligenţi. Acum un an şi ceva, Epson a prezent un set de ochelari inteligenţi destinaţi mediului retail. Folosind două ecrane semitransparente pentru afişarea informaţiilor grafice şi un giroscop pentru analiza mişcărilor capului, ochelarii inteligenţi de la Epson vor putea fi utilizaţi, de exemplu, pentru scanarea codurilor cu bare sau analizarea dintr-o privire a stocurilor produselor vizionate de pe raft. Între extremele reprezentate de rafturilor magazinelor şi de bezna spaţiului cosmic, producătorii pot găsi însă şi alte căi de utilizare a tehnologiile care deja ne stau la dispoziţie.