Nio, rivalul Tesla din China, va construi o fabrică proprie în Europa

17.09.2021
Nio, rivalul Tesla din China, va construi o fabrică proprie în Europa

Deja, SUV-ul electric Nio ES8 este la vânzare în Norvegia și un alt model electric urmează să fie lansat pentru piața din Europa. Producătorul chinez confirmă că NIO ET7 EV, alternativă Tesla Model 3, va fi disponibil în Germania spre finalul anului viitor.

Nio ET7 a intrat deja în producție de probă la fabrica din orașul Hefei, compania intenționând să înceapă livrările în China la începutul anului 2022. William Li, președintele Nio, a declarat că interesul „foarte mare” din partea clienților germani a motivat firma să facă pregătiri pentru o lansare europeană.

Odată cu anunțul de lansare ET7 în Europa, Nio are în vedere și pregătiri pentru fabricarea de vehicule electrice în Europa. Președintele Nio: „Cred că dacă avem o mulțime de vânzări pe piața europeană, putem explora și celelalte posibilități de a lucra cu alți parteneri ai lanțului de aprovizionare. Înțeleg că în Europa există capacitate de producție. De asemenea, putem explora posibilitatea de a lucra împreună cu alți OEM și de a discuta despre producția comună. ”

Deși compania nu a dezvăluit încă niciun potențial partener de producție, Lotus Technology ar putea fi pe listă. După investițiile de la Nio, Lotus Technology a spus că parteneriatul ar putea deschide calea pentru ambele companii de a „explora oportunități de cooperare industrială reciproc avantajoasă”.

NIO produce deja trei SUV-uri în China: ES8, ES6 și EC6. Toate folosesc folosesc baterii care pot fi înlocuite în stații dedicate în doar trei minute, respectiv încărcate la stații convenționale pentru mașini electrice.

Noul model ET7 EV este disponibil în variantă cu acumulator de 70 kWh și 100 kWh, oferind autonomie de 500 Km și 700 Km. Trenul de rulare este cu tracțiune integrală și două motoare electrice. Optimizat pentru eficiența consumului de energie, motorul instalat la partea din față folosește rotor cu magneți permanenți. Tracțiunea spate este asigurată cu un motor de tip inductiv, optimizat pentru maximizarea performanțelor la accelerație. Folosite simultan, cele două motoare oferă cuplu de 850 Nm și permit un timp de accelerație 0-100Km/h de 3.9 secunde.

Cu design exterior ce amintește de rivalul Tesla P100, NIO ET7 EV preia ideea plafonului din sticlă debutat de producătorul american, dar vine cu propriul panoul de bord și interfață HUD, redată pe un ecran central de 12.8 inch + panou de instrumente de forma unui ecran de 10.2 inch.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult