Nokia lansează Clarity, Comfort și Micro – noi căști din categoria true wireless

27.07.2021
Nokia lansează Clarity, Comfort și Micro - noi căști din categoria true wireless

Nokia a dezvăluit noua ofertă de căști audio true wireless, cuprinzând două modele din seria Clarity, trei modele din seria Comfort două modele din seria Micro și patru modele din seria Solo, împreună cu Nokia Wired Buds.

Începând cu căștile Nokia Clarity, acestea dispun de drivere cu dimensiunea de 10 mm, conectivitate Bluetooth 5.2, carcasă cu rating IPX5, microfoane duale cu tehnologie Qualcomm de anulare a zgomotului de fundal și indicator LED.

Nokia true wireless

Căștile Nokia Clarity Earbuds Pro oferă în plus tehnologie activă de anulare a zgomotului de fundal (ANC), respectiv modul Ambient pentru audiție clară a zgomotelor ambiante fără a scoate căștile din urechi. Cu ANC oprit, autonomia promisă a bateriei este de până la 45 de ore la redare audio, respectiv 9 ore în modul ANC ON. Afirmația este oarecum înșelătoare, din moment ce autonomia în utilizare petru căștile Clarity Earbuds Pro este de 7 ore la utilizare normală, respectiv 28 de ore prin încărcări succesive folosind cutiuța pentru transport.

Căștile din gama Confort păstrează driverele de 10 nm, conectivitate Bluetooth 5 și rating-ul IPX5, însă oferă o construcție ceva mai ergonomică și anumite optimizări care sporesc confortul la folosirea îndelungată. Totodată, căștile Nokia Comfort Earbuds+ vin echipată cu funcție de încărcare wireless, tehnologie low latency, ENC și ANC (anularea zgomotului de fundal). Autonomia promisă este de 9.5 ore, respectiv 7 ore cu funcția ANC activată, sau 29 ore în modul stand-by.

Nokia true wireless

Căltile Nokia Go Earbuds+ oferă drivere de 13mm în diametru, care redau șimai bine efectele de bass. În schimb, autonomia este de numai 6.5 ore, respectiv 26 ore în mod stand-by.

Căștile Nokia Solo Bud, Nokia Solo Bud+, Nokia Clarity Solo Bud și Nokia Clarity Solo Bud+ sunt în principiu doar accesorii pentru preluarea convorbirilor de voce, menite a fi purtate la o singură ureche. Așa cum te-ai aștepta, căștile dispun de funcție avansată pentru anularea zgomotului de fundal, cât și alte optimizări pentru claritate mai bună a vocii, denumită Elevoc AI. Autonomia bateriei este de 6 ore, timp de convorbire.

Prețuri și disponibilitate, căști Nokia true wireless

  • Nokia Go Earbuds+ (TWS-201) – 34 dolari, disponibile din luna august.
  • Nokia Micro Earbuds (TWS-311) – 64 dolari, disponibile din luna septembrie
  • Nokia Micro Earbuds Pro (TWS-521) – 69 dolari, disponibile din luna septembrie
  • Nokia Comfort Earbuds (TWS-411) – 54 dolari, disponibile din luna august
  • Nokia Comfort Earbuds+ (TWS-411W) -59 dolari, disponibile din luna august.
  • Nokia Comfort Earbuds Pro (TWS-631W) – 9 dolari, disponibile din luna septembrie.
  • Nokia Clarity Earbuds (TWS-821W) – 89 dolari, disponibile din luna septembrie.
  • Nokia Clarity Earbuds Pro (TWS-841W) – 99 dolari,  disponibile din luna septembrie.
  • Nokia Solo Bud (SB-101) – 29 dolari, disponibile din luna august.
  • Nokia Solo Bud+ (SB-201) – 39 dolari, disponibile din luna august.
  • Nokia Clarity Solo Bud (SB-401) – 59 dolari, disponibile din luna august.
  • Nokia Clarity Solo Bud+ (SB-501) – 59 dolari, disponibile din luna iulie.
  • Nokia Wired Buds (WB-101) – 6 dolari, disponibile din luna august.

Nokia true wireless

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult