O companie chineză anunță Dasung Link, un ecran secundar E-Ink pentru smartphone-uri

13.12.2022
O companie chineză anunță Dasung Link, un ecran secundar E-Ink pentru smartphone-uri

Dasung Link este un nou dispozitiv care speră să aducă tehnologia E-Ink pe smartphone-uri. Compania chineză din spatele acestuia nu încearcă, la fel ca alte companii din trecut să convingă utilizatorii să își cumpere alt smartphone cu ecran E-Ink, ci dorește să ofere utilizatorilor un soi de ecran secundar bazat pe această tehnologie, care se poate conecta la telefonul pe care îl ai deja.

Dasung Link vrea să transforme orice smartphone într-un e-reader

Practic, Dasung Link este doar un ecran extern pentru telefonul tău, care folosește tehnologia E-Ink pentru a afișa conținutul într-un format mai apropiat de cel al hârtiei. Astfel, creatorii săi, speră ca utilizatorii să aleagă un astfel de dispozitiv pentru a citi cărți sau benzi desenate, fără să își obosească ochii la fel de mult ca pe un dispozitiv cu ecran tradițional.

Conectivitatea se face wireless sau cu fir, iar Dasung Link vine în trei variante. Există o variantă wireless pentru telefoane Apple, o variantă wireless pentru telefoane cu Android și o variantă mai compactă, cu corp mai subțire, care se conectează printr-un cablu USB-C la telefon. Desigur, varianta cu USB-C are și autonomie mai mare.

Practic, poți face orice pe ecranul secundar, așa cum ai face pe un telefon obișnuit, însă tehnologia E-Ink nu este la fel de fluidă precum LCD sau OLED și nici potrivită pentru redarea de conținut animat. Astfel, pentru clipuri video și jocuri, cel mai probabil vei folosi în continuare telefonul. Dasung Link include un mod „turbo”, care îmbunătățește rata de împrospătare, dar limitările E-Ink referitoare la retenția cadrelor anterioare rămân.

Acest dispozitiv elimină nevoia de a cumpăra un dispozitiv separat care să stocheze exclusiv cărți sau documente, și face posibilă citirea site-urilor într-un format mai apropiat de cel al ziarelor de pe hârtie. Totodată însă, dezavantajul este că nu elimină necesitatea de a avea în buzunar sau în geantă încă un dispozitiv separat pe care să îl încarci și care să ocupe spațiu în plus. Momentan nu a fost anunțat un preț sau o dată de lansare pentru acest accesoriu.

sursa: Gizmodo

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult